Dilemă la FC Bihor

2Comentarii
O delegaţie formată de primarul Ilie Bolojan, preşedintele Clubului Sportiv Municipal (CSM) Oradea – Florin Birta şi doi reprezentanţi ai fotbaliştilor de la FC Bihor s-au întâlnit săptămâna trecută cu preşedintele Consiliului Judeţean Bihor – Radu Ţîrle, pentru a afla punctul de vedere al instituţiei co-finanţatoare a clubului.

Concluzia întâlnirii nu a fost una îmbucurătoare pentru fanii FC Bihor întruct  cei doi finanţatori ai FC Bihor, CL Oradea şi CJ Bihor vor putea da clubului cinci miliarde de lei vechi, adică un sfert din suma necesară pentru susţinerea turului din campionat, în liga a doua.

Astfel, dacă nu va apărea o soluţie de ultim moment sau un sponsor de anvergură, există posibilitatea ca FC Bihor să fie înscrisă în liga a treia, pentru a face faţă cheltuielilor. La aceiaşi întâlnire, reprezentanţii fotbaliştilor au refuzat în continuare să accepte diminuarea salariilor sub motivul că oricum au contracte mici. Aceasta în condiţiile în care primarul Bolojan ne-a dezvăluit săptămâna trecută că media salariilor la jucătorii FC Bihor este de o mie de euro.

Termen la demisie

Reamintim că preşedintele FC Bihor, Gheorghe Alexandrescu, a atenţionat că dacă până luni finanţatorii FC Bihor nu vor putea veni cu un plan de redresare, este foarte posibil să demisioneze. Mai cu seamă că FC Bihor mai are încă douăzeci de miliarde de lei vechi datorii la stat acumulate în ultimii cinci ani.

 

Cristian Horgoş



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor