Din nou, graffiti

Din nou, graffiti
Chiar azi am citit o dare de seamă despre cea mai recentă evoluție în campania antigraffiti dusă de Consiliul orașului nostru.

Domnul consilier Lascu, după ce şi-a oferit indemnizaţia drept recompensă pentru prinderea autorului „ETAL”, a propus instituirea unor spații speciale, pe care Primăria să le pună la dispoziția celor care practică graffiti. Pentru aceasta, ar urma ca un pasaj subteran de pe Bulevardul Magheru să devină cadrul unui proiect-pilot, finanțat cu 10000 de lei, suma urmând să fie alocată pentru decorarea „urbană” a pasajului în urma unui concurs de proiecte.

Ideea este mai puțin inspirată decât pare. Trebuie înțeles că graffiti, contrar unor necunoscători într-ale artei și cunoașterii, nu sunt o problemă contemporană și nicidecum o invenție a anilor 70. Ele există din epoca de piatră, iar în forma lor actuală – văzută ca mâzgălitură sau vandalism – s-au născut în Egiptul antic. Prima reprezentare a lui Isus Christos este un grafitto obscen descoperit în Colosseum. Graffiti sunt intervenții și expresii care au însoțit existența orașelor dintotdeuna, la fel ca zgomotul, praful sau șobolanii.

Neliniștea actuală o constituie intervențiile asupra recent înnoitelor clădiri istorice. Cu toate acestea, tema este abordată din perspectiva a două precedente larg mediatizate: Muian și ETAL; or problema este mult mai extinsă, iar cele două sunt o parte infimă a mâzgălelilor din orașul nostru. Cea mai mare proporție o reprezintă șabloanele cu mesaje politice și publicitare, sau simplele obscenități. Ideea din spatele acestora este nu de a fi exprimate, ci de a fi cât mai răspândite și mai vizibile. Cel ce scrie MUIE STEAUA nu se va înrola într-un program al Primăriei pentru a se exprima, și nici nu caută un perete frumos pe care să conceapă o frescă. Dimpotrivă, caută să înjure.

Chiar și cele două precedente, Muian și ETAL, nu par a se preta ideii Consiliului. Cu certitudine vă pot spune, ca Autor al Muian, că nu l-aș fi limitat zonelor „autorizate” dacă acestea ar fi existat. Nu pot vorbi în numele ETAL, însă pot specula că nici dumnealui nu a căutat să fie văzut, ci, mai curând, să fie invaziv.

Mai există și incompatibilități artistice: graffiti, atât cele din vechime cât și cele de azi, caută mai curând expresia și libertatea decât estetica și sensul. Este naiv să ne așteptăm ca oameni care creează pentru a se exprima să știe face imagini ambientale decorative: cei mai mulți nu pot, pentru că nu au pregătirea necesară, nu au cunoștiințe artistice, nici experiență tehnică. Graffiti și fresca sunt, ambele, genuri ”murale”, însă primul caută libertatea, iar al doilea, frumusețea. Iar nu toți cei ce vor libertate cunosc estetică, vă asigur.

Or suma de 10000 de lei este un stipendiu care transformă proiectul într-o operă publică, un monument obștesc. Este nu doar riscant să se ceară de la graffiti rigorile frescei, cu tot pericolul eșecului, ci, transformând pe ”graffer” în artist al obștii, se va stârni, pe bună dreptate, scandalul artiștilor profesioniști, pe care Primăria nu i-a învrednicit cu niciun ajutor în ultimii ani.  Cu atât mai mult tema selectată se anunță de rău augur: de ce s-ar picta „simboluri ale Oradiei” într-un gang insalubru, impregnat de urină, când ele se află, toate, la doi pași, în întreaga lor splendoare. Aceasta fără să luăm în calcul răutatea: oare scump plătitele ”simboluri ale Oradiei”, expuse ca bun public, vor fi și păzite, astfel încât pe fresca de 10000 de lei să nu răsară penisuri, înjurături, sau alte intervenții? De-a lungul activității mele ca galerist, am oferit zeci de burse – ”rezidențe” – pentru proiecte internaționale de artă, cu artiști importanți. Niciunul, însă, nu a primit această sumă, fapt ce demonstrează, din nou, nepriceperea autorității într-ale artei.

Și totuși, există sens în ideea Primăriei. Un gen de nișă, graffiti are adepți creativi și harnici în orașul nostru. Astfel, deși nu cred că proiectul va îndepărta toate intervențiile, va reuși, poate, să canalizeze și să scoată valoare din cele făcute cu seriozitate și dedicație. Însă colectivul de pasionați graffiti este mult mi complex și mai divers decât pare. Așa cum nu orice imagine este pictură, nu orice graffiti urmărește aceleași scopuri. Pe când unii exprimă obscenități, alții fac publicitate sau politică; unii sunt simpli cetățeni, alții, artiști amatori, iar alții – profesioniști care se dedau unui gen. A tria între aceștia și a face astfel încât produsul final să fie nu doar graffiti, ci un obiect frumos și de valoare, este o sarcină pentru care Primăria noastră nu pare înzestrată: un astfel de proiect trebuie coordonat nu de politicieni, ci de artiști.

În urma consultării cu colegii mei de la Asociația Visul Kontakt, fac următoarea popunere autorității locale: să preia galeria conducerea proiectului-pilot de pe strada Magheru pe socoteală proprie, în chip de donație publică făcută orașului. Am întocmit un program pe care îl pot prezenta oricând la convocarea Consiliului Local, în cadrul căruia munca noastră va fi de a organiza și a consulta amatorii de graffiti, creația revenindu-le dumnealor, în baza propriilor idei și interese. Toate costurile ar fi acoperite de galeriile Visual Kontakt, aducând o economie de 10000 de lei orașului, dacă doamnele și domnii consilieri vor fi mulțumiți. Iar dacă nu, sunt liberi se investească suma pentru a reface proiectul, după pofta dumnealor, întrucât respectivul pasaj tot acolo se va găsi.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase