Din tabara lui Lens

Din tabara lui Lens
Iata cateva informatii despre Lens, echipa care intalneste joi Steaua in Cupa UEFA: lotul deplasat la Bucuresti, declaratii inainte de meci, dar si cateva lucruri inedite.

RC Lens a venit cu doi bucatari
Delegatia francezilor a sosit ieri la pranz in Bucuresti. in afara staff-ului tehnic condus de antrenorul Francis Gillot si a celor 18 jucatori (Chabbert, Itandje – portari; Assou-Ekotto, Coulibaly, Demont, Gillet, Hilton, Lachor – fundasi; Barul, Carriere, Diarra, Jemaa, Keita, Leroy – mijlocasi; Cousin, Dindane, Jussie, Thomert – atacanti), pe lista oficiala au fost inscrisi si doi bucatari. Francezii au efectuat aseara antenamentul oficial pe stadionul din Ghencea. 

Carriere: “Steaua e tare”
Mijlocasul Eric Carriere a declarat ieri, la sosirea la Bucuresti, ca “trebuie sa scoatem un rezultat bun, chiar daca nu am mai castigat de mult timp. Steaua e o echipa foarte buna, campioana Romaniei, mult mai buna decat CFR Cluj, care ne-au fost adversari. Nu cunosc insa nici un jucator de la Steaua, dar respectam aceasta echipa”. in ceea ce priveste, grupa UEFA, playmaker-ul a spus ca “e foarte dificila, dar speram sa terminam pe prima pozitie”.

Virengue, suporter “Sang et Or”
Legendarul ciclist Richard Virenque, suporter declarat al lui Lens, a fost oaspete de onoare la meciul echipei “Sang et Or” cu Nice (2-2), din ultima etapa a “Ligue 1”. De mai multe ori cel mai bun catarator in Turul Frantei, retras acum din activitate, Virenque a profitat de ocazie si i-a daruit presedintelui gazdelor, Gervais Martel, ultimul sau tricou alb cu buline rosii din “Le Tour”.

Diarra are drept de joc
Oficialii francezi au apelat la UEFA pentru a sti exact situatia lui Alou Diarra, jucator care, potrivit primelor informatii, era suspendat pentru partida cu Steaua. Forul continental a confirmat, insa, dreptul de joc al mijlocasului lui Lens, care a si fost inclus in lotul ce a facut deplasarea la Bucuresti.

Sursa: Onlinesport.ro