Dinamo, surclasată la Oradea

1Comentariu
Dinamo, surclasată la Oradea
Baschetbaliştii orădeni le-au administrat dinamoviştilor o severă corecţie, scor 80-52.

CSM Oradea a debutat spectaculos pe propriul teren în noul an, oferindu-le suporterilor săi o victorie „en fanfare” în faţa lui Dinamo, o adversară de tradiţie. Partida a fost dominată de orădeni, în special după pauză, gazdele impunându-se datorită unui joc de ansamblu superior, care i-a descumpănit total pe oaspeţi.

Primul sfert a fost echilibrat. Orădenii au marcat primele puncte, dar bucureştenii au trecut apoi la conducere, graţie reuşitelor de trei puncte ale lui Fometescu, scoruri 9-10 (‘6), 14-17 (‘8). Gazdele au terminat totuşi primul sfert în avantaj, scor 20-19, reuşind şase puncte în ultimul minut, prin coşurile lui Lázár şi Mandic (două). Tot orădenii s-au aflat la conducere şi în sfertul secund, dar nu s-au putut distanţa prea mult, dinamoviştii reuşind încă să ţină scorul relativ strâns, rezultat la pauză 40-33.


Dinamo, groggy după pauză

CSM Oradea a făcut apoi spectacol în sfertul trei, pe care l-au dominat în totalitate. Jocul foarte bine organizat, exact şi agresiv în apărare, le-a oferit gazdelor posibilitatea de a declanşa contraatacuri rapide, letale pentru dinamovişti. Echipa oaspete este realmente groggy în picioare şi scorul ia proporţii, diferenţa trecând de 20 de puncte, scor 63-42 înaintea ultimului sfert. Aspectul jocului este acelaşi şi în sfertul patru. Dinamo pare incapabilă să reacţioneze la jocul rapid al orădenilor, care-şi măresc în continuare avantajul, diferenţa ajungând la 29 de puncte, scor 77-48 (’36). În ultimele minute, antrenorul Cristian Achim retrage titularii pe bancă şi trimite în teren doar jucători autohtoni – Hora, Pascu, Lázár, Stretea, Ştefan, Paşca, Szijártó. Orădenii câştigă finalmente cu 80-52, obţinând o victorie la scor, îndelung aplaudată de public.

CASETA TEHNICĂ

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 800

CSM Oradea – Dinamo 80-52 (20-19, 20-14, 23-9, 17-10)

CSM Oradea: Stretea, Martinovic 4, Szijártó 3 (1×3), Maric 7 (1×3), Ştefan 6, Pascu 2, Mandic 21 (3×3), Lázár 5, Mitchell 22 (4×3), Gnjato 9, Paşca 1, Hora. Antrenor: Cristian Achim

Dinamo: Bulancea 3 (1×3), Urucatu, Belanovic 4, R. Popa 2, V. Mocanu 2, Fometescu 13 (3×3), Macaveiu 4, Sokolov 9, Jiscanu, Ristic 5 (1×3), Markovic 3 (1×3). Antrenor: Vasile Popa

Arbitri: Doru Vinaşi (Cluj-Napoca) – Fabiana Niţu (Timişoara), Bukaresti László (Sovata). Comisar FR Baschet: Marian Oprea (Braşov)

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor