Diploma şi diversiunea

Continuu sa înregistrez în catastifele istoriei derizorii „contabilitatea” anului 2005. Cu toate riscurile ce decurg dintr-un spiritus loci, pe cât de arid, pe atât de vanitos, merita sa pogorâm pe malurile Crisului Repede, dupa o scurta incursiune în fastuosul si tristul Cotroceni.

Un an al polemicilor, la Oradea, ba chiar al unui razboi „fratricid”. Niciodata o Alianta n-a fost mai perversa. Niciunde colegialitatea politica n-a provocat atâta cotonogeala pe la spate si din flancuri, nesmintit, în numele legii si nevinovatului contencios. Penibil exemplu… Drept pentru care, va invit la o frugara analiza a faptelor de arme jurnalistice. Prin ce-a fost mai cu mot 2005, din perspectiva tagmei gazetaresti? Doua fapte consider a fi iesite din comunul unui exercitiu ziaristic, altfel anost. La unul m-am referit deja, la timpul potrivit. S-a întâmplat atunci când un reporter, mai mereu încruntat si logoreic, a fortat usile deschise ale Spitalului 6, într-o tentativa bizara de-a reconcilia psihiatria cu deontologia mass-media. Brava initiativa!


Cred, totusi, ca un imaginar premiu Pulitzer s-ar cuveni acordat diversiunii celei mai reusite din presa locala a lungii si sprintarei tranzitii. Privind înapoi cu ironie, rar mi-a fost dat sa traiesc o mai fabuloasa lucratura. Pe scurt, iata despre ce este vorba.


La începutul verii, o delegatie a Primariei Oradea a plecat la Strassbourg pentru a primi Diploma Europei. O distinctie care, e drept, nu are decât o valoare onorifica. Nici impozitul local nu a scazut, gratie diplomei cu pricina, nici cersetorii n-au devenit mai parfumati, nici bolnavii de tuberculoza nu s-au simtit, brusc, cu bojocii suficient de oxigenati pentru a ataca, la octava cuvenita, aria celebrului barbier. S-a primit o diploma. Doar atât!

Mai bine nu se primea, drept sa spun. La o comanda nevazuta, dar usor de dibuit, la o adica, o parte a presei s-a napustit pe subiect. Speculând o eroare de documentare, timp de doua luni, executivul primariei oradene a fost calul de bataie al unei campanii de presa demna de-o cauza mai buna. Aveai senzatia ca diploma e un fel de blestem, o altfel de icoana decât aceea a Sfintei Fecioare Maria, facatoare de minuni. O grea anatema cadea peste un primar mai vinovat decât daca ar fi cumparat pe tot bugetul local un petic de hârtie care, adus la Oradea, ar fi contaminat întreaga urbe de molime incurabile. Nenorocita Diploma…

Nici nu mai stii daca ne-a fost data sau ne-a fost luata. Dar nici nu mai are importanta, câta vreme pretextul campaniei de denigrare si-a facut din plin efectul. O acuza în plus a venit din faptul ca delegatia a fost însotita de gazetari alesi. Orgoliul a rabufnit, cu spume la gura, din partea celor ignorati.

Ei bine, în toamna, când am calatorit la Mantova, pentru o înfratire de protocol, toata tagma a fost invitata sa purceada spre patria verilor nostri, descendenti din cabotinul Nero si voluptoasa Popeea Sabina. Care credeti ca a fost raspunsul? Fara vreo explicatie, aceeasi tagma frustrata pentru Strassbourg-ul refuzat, s-a aratat profund dezinteresata de voiajul spre Italia septentrionala. N-a mai vrut nimeni sa plece, cu doar doua exceptii. Revoltatii la comanda n-au mai schitat nici o reactie. Doar o tacere ursuza – nu mai aveau pretexte pentru un nou scandal, confectionat la aceeasi porunca.


Iata scurta istorie a unei Diplome europene, transformata în sâmbure de scandal. Niciodata un semn de pretuire formala n-a fost mai bine utilizat pentru a instrumenta un laborios atac la persoana si la institutie. Cine a fost regizorul acestei facaturi admirabile, nu e greu de ghicit. Chiar ar putea fi exercitiul de logica pe care sa-l exersati în timpul liber, de Sarbatori. Succes!


Calin Corpas