Direcţia 5, la Oradea

Direcţia 5, la Oradea
ORADEA – Cunoscuta formaţie Direcţia 5 a poposit în weekend la Oradea. La împlinirea a 15 ani de activitate (din care nu mai puţin de nouă ani în actuala formulă), cvartetul alcătuit din Marian Ionescu (bass), Cristi Enache (voce), Nicolae Dămălan (chitară) şi Marius Keseri (tobe) a încins atmosfera, vineri seara, la clubul Bali.

Cele câteva zeci de orădeni, cărora li s-au adăugat şi componenţii lotului naţional de handbal masculin al României, aflat în pregătire în oraşul de pe malurile Crisului, au însoţit cu vocile lor hiturile din toţi aceşti ani ai îndrăgitei trupe.

Un nou album
Structurat în mare parte pe piesele consacrate ale grupului bucureştean, concertul a avut două reprize, despărţite de o scurtă pauză, în care admiratoarele formaţiei au primit cadou CD-uri cu autografe din partea componenţilor Direcţiei 5.
Nu au fost menajate nici vocile participanţilor, care au însoţit toate refrenele alese pentru această seară. Mai mult, cei mai curajoşi dintre cei prezenţi în clubul Bali  s-au putut „aventura” la microfon pentru a-şi proba calităţile vocale în acompaniamentul instrumental al membrilor formaţiei. După mai bine de două ore de la primul acord, cei de la Direcţia 5 s-au despărţit de publicul orădean, promiţând că vor reveni imediat după lansarea noului album, al 16-lea, intitulat „Impresii personale”, prevăzută a avea loc în luna mai a acestui an.

Valentin Buda



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !