Direcții profesionale pentru studenți

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
1Comentariu
Direcții profesionale pentru studenți
© Foto: Oana Farcaș
Studenții de la Facultatea de Drept află de la profesioniști din domeniu câteva dintre direcțiile pentru viitorul lor profesional.

Studenții de la Facultatea de Drept din Oradea află de la profesioniștii din domeniu care sunt provocările meseriilor pe care le vor urma. Seminarul național „Studenții de azi, profesioniștii de mâine” a fost deschis, joi, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea.

Timp de două zile, studenții de la Facultatea de Drept din Oradea, dar și cei de la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, vor putea să se cunoască mai bine, să-și evalueze competențele și să-și traseze câteva direcții pentru viitorul lor profesional.

Gazda evenimentului a fost conf. univ. dr. Lavinia Onica-Chipea. Aceasta le-a mulțumit celor prezenți pentru amabilitatea cu care au răspuns invitației de a le vorbi studenților despre organizarea și exercitarea profesiilor juridice, respctiv despre accesul și condițiile de exercitare a funcției publice.

„Doresc să-mi exprim siguranța că experiența noastră de astăzi va reprezenta un imbold pentru viitoarele manifestări științifice studențești la Universitatea din Oradea, inclusiv cu participare internațională”, a spus conf. univ. dr. Lavinia Onica-Chipea.

Workshop-uri

În cadrul seminarului au loc workshop-uri interactive ținute de avocatul Cristian Domocoș (decanul Baroului Bihor), notarul Ligia Valentina Mirişan, grefierul Dorina Bogdan, judecătoarea Laura Soane (Curtea de Apel Oradea), procurorul Vlad Bradea (Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea), consilierul juridic Ioana Sasu Sbârciog (preşedintele Ordinului Consilierilor Juridici Bihor), mediatorul Roxana Sala și funcționarul public Alice-Carmen Lupeș, cu toții absolvenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității din Oradea.

Foto: Oana Farcaș Foto: Oana Farcaș ©

Despre funcția publică le-a vorbit tinerilor conf. univ. dr. Claudia Timofte, de la Facultatea de Drept din Oradea. Evenimentul a fost organizat în cadrul Centenarului Marii Uniri și s-a vrut o punte de legătură îndre dascăli și studenți, o (re)construcție a relației student-cadru didactic, bazată pe respect.

„Aș dori să știți că, în cele două zile, invitații vă vor împărtăși câte ceva din experiența pe care au acumulat-o de-a lungul vremii. Toți au fost aleși pentru că au fost absolvenții Facultății de Drept din cadrul Universității Oradea. Ei ne arată că avem un trecut. Voi ne arătați că vom avea un viitor. (…) Și când ne gândim la trecut, inevitabil ne duce gândul și la Marea Unire. Doresc ca Marea Unire să vă inspire. Marea Unire nu ar fi fost posibilă fără jertfă, fără efort. Acest efort trebuie să ne călăuzească permanent: pe voi să învățați, iar pe noi să ne perfecționăm, ca să putem să vă asigurăm succesul”, a rostit în discursul său profesorul Diana Cîrmaciu, prodecanul Facultății de Drept.

Logică și Speaking

De asemenea, în prima zi a seminarului au avut loc training-uri: unul pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii, cu sprijinul trainerului Horia Ciocan, specialist în Logică juridică (cu accent pe Logica argumentării), precum și un alt training, cu tema „Public Speaking”, realizat cu sprijinul speaker-ului Florin Lele.

În a doua zi a evenimentului, vineri, va avea loc un concurs de eseuri cu teme din domeniile juridic („Dreptul în viitor. Viitorul Dreptului”) și administrativ („Administrația publică între prezent și viitor. Provocări și perspective”).

Evenimentul este organizat de Facultatea de Drept, în parteneriat cu Asociația Europeană a Studenților la Drept (ELSA) Oradea. Manifestarea științifică a fost finanțată de Ministerul Educației.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor