După ce Puia a obținut în instanță suspendarea actului prin care CJ Bihor îl delega de la Direcția Copilului la Direcția de Evidență a Persoanelor, iată că acum, cu voturile coaliției PSD-UDMR-ALDE, conducerea Județului îl aduce pe directorul PNL la Direcția Tehnică a Consiliului Județean. Pe postul de adjunct al directorului Cheșeli, precizează vicele Mang.
„Pentru că merită”
Adică mai aproape de președintele Pasztor, așa cum s-a exprimat șeful Executivului Județean. Își va păstra salariul de la DGASPC. „Dl. Puia a mai ocupat un post de șef serviciu la Tehnic, dar acum va fi director adjunct la Tehnic. Pentru că merită”, a răspuns Pasztor întrebării consilierului județean PNL Călin Gal, coleg de partid cu Puia. Același Gal a fost curios dacă există o urgență pentru detașarea lui Puia. „Suntem într-un moment în care pe foarte multe proiecte suntem într-o fază finală cu achizițiile: Drumul Apusenilor, Muzeul Țării Crișurilor – proiectul pe POR. PNDL-urile sunt pe SEAP și sunt în fază de adjudecare. După noua organigramă avem un post după vechimea dânsului, care corespunde perfect.
Vrem să ne folosim de experiența dânsului. Va fi detașat pe același salariu, va fi aici, între noi, ca să putem conlucra zi de zi”, a afirmat Pasztor.
„Poate aici strălucește”
Gal a fost curios de ce a fost acuzat Puia de incompetență ca director general la DGASPC Bihor, de vreme ce este adus director tehnic adjunct. „Una este DGAPSC, și alta este Direcția Tehnică. Vom vedea, poate aici strălucește mai bine, la Direcția Tehnică”, a răspuns Pasztor, amuzat cumva de întrebare. Recent, președintele Pasztor și vicele Bodea l-au acuzat pe Puia de ilegalități la conducerea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilui (DGASPC) Bihor, reclamând atribuirea de contracte preferențiale către aceeași firmă, pentru diverse lucrări și servicii.
Liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu, s-a arătat sigur că Puia va contesta în instanță și această detașare, astfel încât a dispus colegilor liberali să nu voteze deloc.
Imediat după Hotărârea de detașare a lui Puia, Camelia Gaciu a fost votată director general la DGASPC Bihor, cu scorul de 18:2, majoritatea aleșilor PNL neexercitându-și dreptul la vot. Gaciu are susținerea vicelui județean de la ALDE – Traian Bodea, fiind coreligionara acestuia, din ritul creștin penticostal.
[related-post post_id=”2105905″]
[related-post post_id=”2103189″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!