Dispare Corvinul!

Dispare Corvinul!
HUNEDOARA – Pentru Corvinul 2005 anul 2008 a fost cel mai negru din scurta sa istorie de trei ani.De ce scurta istorie? Pentru că gruparea hunedoreană înfiinţată în 2005 îşi pierde identitatea după ce a pierdut procesul intentat de Mircea Alic, fostul preşedinte al grupării FC Corvinul 1921.

Retrogradată de pe ultimul loc în liga a treia, Corvinul 2005 îşi caută acum un nou nume. Foarte probabil, clubul condus de Florin Uscatu se va numi FC Hunedoara. Corvinul 2005 al lui Uscatu trebuie să achite către FC Corvinul 1921 suma de 15.000 de euro daune morale şi 7.000 de lei cheltuieli de judecată.


Pe lângă problema numelui, oficialii Corvinului 2005 au şi problema lotului. Doi dintre cei mai vechi şi mai buni jucători, Pascal şi Vişan, refuză să semneze prelungirea contractelor, suma cu care au fost ofertaţi fiind mult mai mică decât cea pe care au evoluat în ultimul sezon. Cruşoveanu, jucător împrumutat de la U.Cluj nu mai vrea nici el la Hunedoara, în timp ce Doru Şerban, Attila Vajda şi Doroi, pleacă şi ei. Şerban şi Vajda au avut o clauză de reziliere de 11.000 de euro, intrată în vigoare odată cu retrogradarea în liga a treia. Dintre cei care au venit în iarnă, mai rămân la echipă doar Păcurar şi Bozdog, ultimul mai având contract cu clubul încă un an.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !