Dispare subventia la gigacaloria consumata de timisorenii care refuza reabilitarea termica

De B.A.M.
Reactualizat la:
Consiliul Local şi Primăria Timişoara nu vor mai subvenţiona căldura şi apa caldă
Consiliul Local şi Primăria Timişoara nu vor mai subvenţiona căldura şi apa caldă
Asociaţiile de proprietari care refuză să intre în programul de reabilitare termică a blocurilor riscă să piardă subvenţia la gigacalorie acordată de Consiliul Local şi Primăria Timişoara. Anunţul a fost făcut de Nicolae Robu după ce acesta s-a întâlnit cu reprezentanţii unor asociaţii de locatari din Timişoara care ar trebui să intre în acest program.

Robu susţine că argumentele celor care nu vor să intre în acest program ating, uneori, absurdul. De exemplu, unul dintre cei prezenţi la întâlnire a afirmat că asociaţia pe care o reprezintă nu doreşte reabilitarea termică a blocurilor deoarece schimbarea geamurilor produce mizerie multă.

„Discuţiile s-au prelungit pentru că există cetăţeni care atunci când îi întrebi de ce nu sunt de acord îţi spun că schimbarea geamurilor creează un deranj. Este un disconfort pentru ei”, a spus Robu.

Pe de altă parte, primarul a ţinut să precizeze că 60 la sută din fondurile necesare pentru reabilitarea termică sunt asigurate de Uniunea Europeană şi Guvern, în timp ce locatarii vor plăti între 10 şi 30 la sută din costurile aferente, în funcţie de venituri. Pentru cazurile sociale, costurile vor fi zero. În plus, iniţial banii vor fi acoperiţi din bugetul local, locatarii urmând să plătească în rate costurile aferente, pe o perioadă de maximum cinci ani, cu dobândă zero.

În cazul în care nici aceste argumente nu îi vor convinge pe timişoreni să intre în acest program, Robu îi anunţă că peste câţiva ani ar putea plăti întregul cost al gigacaloriei, deoarece Consiliul Local şi Primăria Timişoara nu le vor mai subvenţiona căldura şi apa caldă.

„Vom fi obligaţi să luăm măsuri punitive. Nu vreau să sune ca ameninţare, ci ca informare. Probabil că în câţiva ani ni se va interzice să asigurăm subvenţie celor care refuză acum să intre în acest program”, a mai spus Robu.

Citeste si: Proprietarii pot plati in 5 ani reabilitarea termica a blocurilor

Primaria Timisoara ii ameninta cu amenzi pe proprietarii care refuza reabilitarea termica

Vedeti ce zone din Timisoara sunt propuse pentru reabilitare termica



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !