Dispărut fără urmă

HAŢEG - Zeci de poliţişti din Haţeg şi localnici din satul Ciula Mare caută de două zile un tânăr în vârstă de 25 de ani, angajat la o unitate militară din Haţeg, care sâmbătă a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors.

Mircea Mândroni locuia împreună cu părinţii săi în satul Ciula Mare, din comuna Răchitova. Sâmbătă, tânărul a plecat cu autoturismul familiei la Haţeg, unde urma să-l vândă. După ce a reuşit să vândă maşina, Mândroni a sunat-o pe mama sa, pe care a anunţat-o că a reuşit să dea maşina. În jurul orei 14.00, tânărul a vorbit la telefon şi cu prietena lui, după care telefonul a fost închis şi nimeni nu a mai reuşit să vorbească cu el. Speriaţi că nu mai ajunge acasă, luni, părinţii tânărului au alertat poliţiştii, care împreună cu localnicii au început căutările prin toate zonele din apropiere. Surse neoficiale susţin că tânărul a încercat să-şi pună capăt zilelor în urmă cu aproximativ trei săptămâni, însă a fost oprit de prietena lui. Motivul pentru care acesta ar fi vrut să se sinucidă ar fi fost nişte datorii mai vechi pe care nu reuşea să le achite. Tânărul a fost dat în urmărire generală, iar conducerea unităţii militare la care era angajat l-a declarat dezertor.

Semnalmentele tânărului dispărut
Mircea Mândroni are 1,75 – 1,80 metri înălţime, statură atletică, ochi albaştri, părul şaten. În momentul în care a plecat de acasă era îmbrăcat cu o geacă de blugi de culoare gri, pantaloni de blugi bleumarin şi în piciare avea o pereche de adidaşi negri. Cine poate furniza informaţii despre acesta este rugat să anunţe oamenii legii prin numărul de urgenţă 112.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !