Boicotarea de către grupul PNL a şedinţelor de Consiliul Judeţean îi lasă pe angajaţii CJ Bihor fără salariile pe luna septembrie. Este vorba despre salariile mărite. Ieri, grupul PNL nu a participat la nici una din cele două şedinţe extraordinare convocate de preşedintele Pasztor. S-a ajuns, astfel, la şapte şedinţe de plen eşuate.
Chiar dacă preşedintele Pasztor Sandor a făcut o concesie şi a pus pe ordinea de zi doar votarea salariilor angajaţilor Consiliului Judeţean, liberalii au absentat de la şedinţa extraordinară, pentru a treia oară consecutiv. Aceştia aşteaptă şedinţa ordinară, transmite consilierul judeţean PNL Dacian Foncea.
PNL evită să-l valideze consilier judeţean pe Szatmari Adrian – PSD, consilierul fără de care coaliţia PSD – UDMR – ALDE nu mai are majoritatea, fiind 17 – 17 cu liberalii. Astfel, liberalii încearcă cu orice preţ să-l decredibilizeze pe Ioan Mang, ori în faţa propriului partid, ori în faţa aliaţilor UDMR şi ALDE, după ce majoritatea coaliţiei a fost spartă, o dată cu excluderea din partid a Anei Maria Tiron.
Mang ar amenda
În lipsa cvorumului, nici ieri nu s-a putut lua vreo decizie, astfel încât angajaţii Consiliului au fost prezenţi degeaba în sală. Între timp, preşedintele PSD Mang i-a ameninţat pe liberalii absenţi cu sancţiuni pentru lipsa de la şedinţe. Mang: „Prezenţa la ședințele CJ este obligatorie. Dacă un consilier absentează de doua ori consecutiv fără motive temeinice, el poate fi sancționat Aceasta este a treia ședință la care consilierii PNL nu se prezintă, în două zile. Să vedem ce măsuri se pot lua împotriva celor care absentează”.
Într-un joc de imagine, liderul ALDE, Traian Bodea, a anunţat că îşi va dona indemnizaţia de vicepreşedinte al CJ aferentă lunii octombrie, din cauza blocajului. Bodea: „Îmi voi dona salariul și indemnizația de vicepreședinte la casa de bătrâni Dumbrava. Dacă este circ politic nu îmi pot lua banii până când se va intra în legalitate. Observ că oamenii sunt pedepsiți politic şi nu pot să aibă cu ce să pună pâinea pe masă, la casele lor. Nu vreau sa iau un ban pe care nu îl merit”.
Preşedintele Pasztor a subliniat că CJ Bihor a reuşit să colecteze bani în plus la buget pentru mărirea salariilor, conform legii, cu între 12% şi peste 30%. „Dacă dl Foncea își asumă neplata salariilor, noi nu ne asumăm. Am făcut această concesie de a pune pe ordinea de zi doar salariile. Probabil că următoarea ședință va fi ordinară. Dar nu pot prezice ce se va întâmpla”, a spus Pasztor, de la prezidiu.
Sindicatul pune presiune pe Pasztor
După şedinţa de plen eşuată, şefa sindicatului Forum din CJ Bihor, Kiss Judit, a cerut conducerii judeţene să găsească o soluţie pentru acordarea salariilor pe septembrie. „Conducerea CJ să găsească o soluție. Să ceară și ajutorul guvernului. Să se știe în ce situație suntem. Nu cred ca PNL ar fi trebuit acum să nu se prezinte. Aş paraliza orice activitate, să nu mai lucrăm până nu ne dă salariile. O lună, două, trei, poate ajungem ca după Revoluție, cu șomaj tehnic”, a spus, revoltată, Kiss Judit. Aceasta i-a cerut preşedintelui Pasztor ca, în condiţiile unui vid juridic, să acorde salariile prin dispoziţie de preşedinte!
Răspunsul preşedintelui Pasztor a venit rapid, prin purtătorul de cuvânt: Prin art. 11, Legea nr. 153/2017 privind salarizarea bugetarilor nu îl lasă să acorde salarii prin dispoziţie, fiind necesară o Hotărâre de CJ, în mod expres!
Vineri, ar trebui virate salariile la Consiliul Judeţean Bihor şi, pentru că precedenta Hotărâre a fostr valabilă doar două luni, pentru iulie şi august, iar baza legală s-a schimbat prin legea pomenită mai sus, conducerea CJ Bihor nu are acum baza legală pentru acordarea salariilor. Totul, pentru că n a putut adopta Hotărârea necesară, din cauza boicotului liberal. Aceştia din urmă sunt convinşi că secretarul Judeţului, Carmen Soltănel va găsi o soluţie. Doar că aceasta este în concediu deja de trei săptămâni!
Afectaţi de situaţie sunt cei 170 de angajaţi din aparatul propriu al CJ Bihor, 190 de la DGASPC, 60 de la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, 15 la DDIP, 8 la DSC şi la Monitorul Oficial.
Îngrijitoare: Să plătească Bolojan!
După şedinţa eşuată a Consiliului, o îngrijitoare angajată la CJ Bihor se plângea site-ului de ştiri patronat de Consiliul Judeţean. Intervievată de oamenii şefilor CJ, Crişan Elena îi cerea liderului PNL Bihor, Ilie Bolojan, să le plătească acesta salariile. Angajata îl vedea pe primarul de Oradea singur vinovat pentru situaţia creată!
Citiți principiile noastre de moderare aici!