Disperata ca nu se poate debransa partial

Reactualizat la:
13Comentarii
Disperata ca nu se poate debransa partial
O cititoare a Jurnalului bihorean ne-a transmis recent o scrisoare în care îşi arată disperarea cauzată de refuzul CET Oradea (Electrocentrale SA) de a-i aproba debranşarea parţială a apartamentului.

Orădeanca arată că este o restanţieră constantă, neavând veniturile necesare să-şi plătească încălzirea pe timp de iarnă, în condiţiile în care facturile au explodat în ultima iarnă. Iată ce ne-a scris cititoarea noastră:

„Mă numesc S.E., locuiesc în Oradea, în zona Rogerius. Am dorit să mă debranşez de la întreţinere (încălzire centrală) din două încercări, apartamentul meu fiind cu trei camere, PB, din cauza sumei mari pe care o am la plată în perioada de iarnă, fiind între 530 – 670 lei/lună. Am şi doi copii cu studii superioare care nu au de lucru (din când în când la negru), în perioada de vară doar. Eu lucrez la o societate de construcţii care din decembrie până în aprilie îşi încetează activitatea. Din cauza acestor factori, acumulez restanţe mari la întreţinere. Dintr-un salariu net de 700 lei/lună şi mai puţin sau deloc în lunile de iarnă, Electrocentrale Oradea şi Primăria nu ne aprobă debranşare. În situaţia mea sunt mai mulţi vecini cărora nu li s-au aprobat această debranşare.

Pe semne că domnii de la Electrocentrale doresc să pierdem apartamentele, să ni le liciteze la un preţ de nimic. Oricum, este mult mai sănătos să îngheţi în casa ta decât la tomberoane sau pe străzile Oradiei.

Să ne fie cu iertare. Suntem oameni care am muncit o viaţă pentru un acoperiş deasupra capului, iar cei de la Electrocentrale Oradea şi Primăria ne îngrădesc libertăţile pentr-o lege doar în folosul lor. Ştim şi noi cum se licitează apartamentele ale căror proprietari sunt în imposibilitate de plată şi de către cine!!

Am încredere că apelul meu şi al altor vecini va fi auzit de dumneavoastră.

Vă mulţumim.

PS: Cum se poate că în alte oraşe se fac debranşări?”

Taguri: ,


13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor