Disponibilizarile din MAI au ajuns la probe

Disponibilizarile din MAI au ajuns la probe
Mult mediatizatele disponibilizări din instituţiile subordonate Ministerului Administraţiei au ajuns la stadiul probelor pentru angajaţi. Angajaţii în uniforme ai MAI, de la instituţiile vizate de disponibilizări, s-au pus pe învăţat.

Asta deoarece fiecare instituţie şi-a stabilit o tematică pentru concursurile în vederea selectării personalului ce va fi pus pe liber. Fie că e vorba de examen scris sau interviu cei vizaţi au de reînvăţat legislaţia pentru linia lor de muncă.

La examinări sunt aşteptaţi poliţiştii de frontieră, care sunt cei mai afectaţi de disponibilizări, care vor trebui să treacă de un examen scris. „În 27 iulie vor începe examinările pentru colegii care doresc să rămână în poliţia de frontieră. Evaluarea se va desfăşura sub forma unui test grilă din legislaţia specifică. Cei mai afectaţi sunt cei din Borş de unde vor fi reduse 80 de posturi, după care vine Salonta cu 60 de posturi reduse”, ne-a declarat subinspectorul Cătălin Simuţ. Acesta ne-a mai informat că examinările şi eventualele contestaţii vor fi soluţionate până pe 2 august.

Burta pe carte

În aşteptarea concursului, dar mai relaxaţi, stau poliţiştii care vor începe examinările la finele lunii august. „Cei care vor susţine examen au primit tematică de pregătire din legislaţia pe linia de muncă în care activează. Numărul efectiv al celor care vor fi disponibilizaţi este în scădere deoarece încă se mai înregistrează dosare de pensionare pentru cei care solicită retragerea anticipată. Examinările în cadrul IPJ Bihor vor fi susţinute la finalul lunii august”, ne-a informat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al poliţiei bihorene.

În ceea priveşte personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă acesta se află în plin proces de examinare, iar la fel ca şi în cazul celorlalte instituţii angajaţii au primit tematică din legislaţia specifică.

La disponziţie

Singurii care au finalizat evaluarea personalului sun jandamrii bihoreni. „În perioada 27 – 29 iunie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor a organizat un proces de evaluare a personalului în vederea reîncadrării pe funcţii, în urma reorganizării unităţii. Astfel, nu au promovat un număr de 30 subofiţeri şi 3 personal contracual”, ne-a informa căpitanul Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al IJJ Bihor.

Până la 15 septembrie 2011, cei 30 subofiţeri au fost puşi la dispoziţie în vederea reîncadrării, iar cei care nu vor fi reîncadraţi vor fi trecuţi în rezervă. Până la această dată, din cei 30, unui subofiţer i s-a acceptat demisia.

În ce priveşte personalul contractual care nu a promovat în urma evaluării, unul şi-a depus dosarul în vederea pensionării, unul se află în concediu medical, urmând să intre în perioada de preaviz la expirarea acestuia şi în cel de-al treilea caz, deoarece a expirat perioada preavizului, i-a încetat contractul de muncă.

V.T.

Sute de concediati de la Interne, in Bihor

 

 

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase