Distracţie în Piaţa Unirii

1Comentariu
Distracţie în Piaţa Unirii
Dupa un an în care atât bucuriile cât si problemele s-au facut simtite în viata fiecaruia, oradenii au lasat totul în urma si l-au întâmpinat pe 2006 asa cum se cuvine. Muzica, confetti si un adevarat spectacol de artificii au fost suficiente pentru ca distractia sa ajunga la cote maxime.

Ca în fiecare an, municipalitatea i-a invitat pe oradeni sa-si petreaca noaptea dintre ani în centrul orasului. Nu putini au fost cei care au acceptat aceasta invitatie. Asadar, „Revelionul Municipal 2006”, desfasurat în Piata Unirii, a debutat la ora 20:00, cu mai bine de o ora de muzica furnizata de DJ Adi Filip. Show-ul Primariei


Initial, lumea nu prea s-a îngramadit, astfel ca în jurul orei 21:00 doar câteva persoane se aflau prin preajma, dar imediat ce a început concertul, petrecaretii si-au facut aparitia în fata scenei amplasate între cladirea Primariei si malul Crisului. Atmosfera a fost întretinuta de câteva formatii si solisti în curs de afirmare: simpaticii tineri moldoveni care-si spun „Fara Zahar”, oradencele care formeaza trupa „Danger”, „Atac”, Alina Sorescu si „El Negro”.

Chiar daca vremea a fost neobisnuit de calduroasa pentru noaptea de Revelion, iar de zapada nici pomeneala, edilii s-au gândit si la acest lucru si au rezolvat problema. Câteva tunuri care împrastiau confetti peste multime au dat impresia ca ninge frumos. Cei mai fericiti au fost copiii, care au si început sa se bata cu „fulgii” din hârtie.

La Multi Ani!


Cluburile din centrul orasului au fost pline ochi, distractia nelasându-i pe tineri sa iasa afara, asta pâna la miezul noptii. Cu câteva minute înainte de miezul noptii, cluburile s-au golit, lumea iesind în piata înarmata cu sampanie, petarde si artificii.

La ora 0:00, cerul a fost acoperit de mii de stelute, în timp ce oamenii se pupau si îsi urau traditionalul „La Multi Ani!”. Timp de mai bine de 20 de minute, impresionantul spectacol de artificii a luminat cerul. Ce a urmat nu e greu de imaginat.

Cluburile si restaurantele s-au umplut, iar distractia nu s-a terminat decât în zorii zilei. Asa am pasit cu totii în 2006. Pentru „Revelionul Municipal 2006”, Consiliul Local a alocat 450 milioane de lei vechi.

Ioana Iuhas



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor