Dl. Dacian Cioloş, premierul cu deficit de mamă

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
6Comentarii
Dl. Dacian Cioloş, premierul cu deficit de mamă
Nu mi-e uşor s-o scriu, dar dl. Dacian Cioloş începe să mă dezamăgească. Nu cred că rolul unui premier este doar acela de a ne da în cap cu deficitul bugetar, explicându-ne, astfel, de ce nu avem voie să trăim. De ce sunt atât de drastic? Simplu.

Deoarece este criminal ca tu, premier al unei ţări, să iei la rost Parlamentul pentru că încurajează natalitatea. Cu populismul de rigoare sau nu.

Dl. premier Cioloş cere Parlamentului să indice sursele bugetare din care se va susţine revenirea la normalitate în privinţa indemnizaţiei pentru mame: adică eliminarea plafoanelor şi revenirea la 85% din salariul încasat de mamă pe ultimele 12 luni, precum şi revenirea la perioada de 2 ani, după ce actuala lege restrângea perioada la un singur an – măsuri “de criză” ale Guvernului Boc. Bine, dle. Cioloş. Spui că Parlamentul trebuie să îţi arate sursa, ca nu cumva să te duci tu în deficit mai mare de 3% şi să-ţi periclitezi, astfel, cariera europeană. Ştim că “tartorii” UE – FMI – Banca Mondială a impus acest deficit din cauza unor ţări precum Grecia, Portugalia sau Italia. Aşadar, România este pedepsită după ce alţii s-au lăfăit, aruncând cu bani în toate direcţiile. Românilor, proştilor de români, li se cere permanent curele strânse, chit că băncile puşcă doldora de bani, iar multinaţionalele occidentale la fel. Ce să înţeleg eu? Că suntem buni doar ca piaţă de desfacere şi angajaţi pe salarii mici? Că nu contează echilibrul demografic? Că dl. Cioloş a ajuns premier doar să facă pe placul celor din afară şi să arate cu degetul spre Parlament, indiferent de situaţie? Că pe el nu-i interesează dacă pe viitor va trebui să aducem forţă de muncă de import de sorgine islamică? Sau că, în ritmul ăsta, peste vreo douăzeci de ani România se va scrie cu doi “R” – “Rromânia” – iar pe stema ţării va apărea semiluna? Probabil că nu-l interesează.

Citește continuarea pe CălinCorpaș.ro

Taguri:


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor