DN7 blocat două ore

DN7 blocat două ore
ORĂŞTIE – Un TIR care s-a răsturnat pe DN7, la intrarea în Orăştie, a blocat traficul rutier timp de două ore. Coloanele de maşini s-au întins pe aproximativ 16 kilometri în ambele sensuri de mers.

Autotrenul era încărcat cu role de material textil. Într-o curbă, TIR-ul a intrat în balans şi s-a răsturnat pe carosabil, blocând astfel ambele benzi de circulaţie. Timp de două ore şoferii aflaţi în zonă au aşteptat ca şoseaua să fie redeschisă traficului. În miez de noapte, cu ajutorul unei macarale, TIR-ul a fost scos în afara părţii carosabile, iar circulaţia a fost reluată. | | Din fericire, în urma accidentului, şoferul autotrenului nu a fost rănit. Un alt eveniment rutier în urma căruia un tânăr a fost grav rănit s-a petrecut în Deva, pe strada Mihai Eminescu. Aici, conducătorul unui autoturism VW Golf nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în plin într-o Dacie. Autoturismul a fost proiectat într-o autoutilitară, care la rându-i a lovit un Fiat Punto, toate cele trei maşini fiind parcate. În urma impactului conducătorul auto şi alţi doi pasageri, toţi din Deva, au suferit leziuni uşoare. Al patrulea ocupant al maşinii, un băiat în vârstă de 18 ani, din Vulcan, a suferit răni grave.
Mihaela Tămaş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !