DNA a trimis în judecata primul parlamentar

Reactualizat la:
2Comentarii
DNA a trimis în judecata primul parlamentar
Este vorba despre Ion Dumitru, fost director general al Regiei Nationale a Padurilor Romsilva , în prezent deputat al Paridului Social Democrat. Dumitru este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinte deosebit de grave.

În acelasi dosar, alaturi de Dumitru, vor fi judecate si alte 7 persoane, fosti membri ai comsiei de licitatie din cadrul Romsilva. Si aceste persoane sunt acuzate tot de abuz în serviciu.

Conform DNA, în perioada august – decembrie 2004 comisia de licitatie numita de Ion Dumitru a atribuit 8 contracte de achizitie publica în valoare totala de 116 miliarde lei vechi unor firme controlate de un om de afaceri bucurestean. Contractele constau în furnizare de produse precum armament, echipament de lucru si accesorii de vânatoare.

Verificarile au scos la iveala faptul ca, pentru cele mai multe dintre produse, au fost practicate adaosuri comerciale de pîna la 20.000 la suta, iar o parte a marfii nu a fost folosita niciodata. Ion Dumitru sustine însa contrariul. Deputatul PSD afirma ca nu a prejudiciat statul cu nici un ban, iar contractele au fost cît se poate de legale.

“Ma bucura ca acest dosar a fost trimis in judecata, pentru ca orice incercarea de a-mi dovedi nevinovatia nu a fost luata in calcul la nici o intilnire cu procurorii de caz”, a declarat Ion Dumitru, deputat PSD.

Într-un comunicat trimis presei DNA se precizeaza ca Ion Dumitru este cel care a dirijat din umbra întreaga activitate infractionala a celorlalti învinuiti, si ca a contribuit, inclusiv cu acte de autorat, la producerea pagubei. Prejudiciul stabilit de anchetatori este de 100 de miliarde de lei, echivalentul a 3 milioane de euro. Dosarul a fost trimis spre solutionare Înaltei Curti de Casatie si Justitie.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor