DNA îi anchetează pe şefii de la Rapid şi Dinamo şi pe impresarii Becali şi Gică Popescu

1Comentariu
La solicitarea unor reprezentanţi ai mass-media, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să confirme că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală, în data de 10.01.2008, pentru săvârşirea de infracţiuni de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani împotriva următorilor învinuiţi: DNA – fotbalisti

– BECALI IOAN, impresar

– BECALI VICTOR, impresar

– COPOS GHEORGHE, preşedintele şi patronul clubului de fotbal Rapid Bucureşti

– PUŞCOCI SICĂ, avocat

– STOICA MIHAI, fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi

– BORCEA CRISTIAN, preşedinte executiv al clubului de fotbal Dinamo

– STOENESCU MIRCEA, fost preşedinte al clubului de fotbal Dinamo

– PĂDUREANU JEAN, preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa

– POPESCU GHEORGHE, impresar

– NEŢOIU GHEORGHE, acţionar la clubul de fotbal Dinamo



Din probele administrate până în prezent, respectiv răspunsurile primite în cadrul a 17 comisii rogatorii efectuate în mai multe state din Europa şi Asia (între care China, Coreea de Sud, Olanda, Spania, Italia) precum şi analizele efectuate de Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) şi Garda Financiară a rezultat următoarea stare de fapt:

Persoanele mai sus menţionate, împreună sau în parte, prin tranzacţii ilegale şi folosire de interpuşi, au externalizat sume de peste 10 milioane de euro cuvenite cluburilor de fotbal pe care le reprezentau sau pentru care au efectuat activităţi de impresariat.

Astfel, conform probelor administrate a rezultat că, în perioada 1999 – 2005, cea mai mare parte a sumelor cuvenite cluburilor au fost transferate în conturile firmelor off-shore din Insulele Virgine şi Olanda, iar ulterior, unii dintre învinuiţi şi-au însuşit în interes personal sumele externalizate.

Banii au reprezentat drepturi ale cluburilor de fotbal Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi rezultate din transferul în străinătate a unui număr de 12 fotbalişti: Contra Cosmin, Codrea Paul, Cernat Florin, Mara Bogdan, Sănmărtean Lucian, Bratu Florin, Alexa Dan, Mihalcea Adrian, Mitea Nicolae, Dulca Cristian, Ganea Ionel, Arhire Iulian.

Prin faptele descrise mai sus a fost cauzat, în dauna celor patru cluburi, un prejudiciu de peste 10 milioane de euro, reprezentând diferenţa dintre sumele real încasate prin transferurile de fotbalişti şi sumele efectiv înregistrate în contabilitatea cluburilor.

De asemenea, prin neînregistrarea în contabilitatea celor patru cluburi a veniturilor rezultate din transferuri şi implicit prin diminuarea veniturilor impozabile, bugetul de stat a fost prejudiciat cu o sumă de peste 1,7 milioane de euro.

Totodată, raportat la valorile reale ale sumelor de transfer, nu s-a perceput de către Federaţia Română de Fotbal procentajul aferent fiecărui transfer, în conformitate cu reglementările interne, prejudiciul în dauna Federaţiei totalizând aproximativ 600.000 euro.



În perioada 14 – 17.01.2008, toţi învinuiţii au luat la cunoştinţă infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, potrivit art.6 alin3 din Codul de Procedură Penală.
Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor