DNA ştie dacă şi cu ce ai ieşit până la unguri

2Comentarii
„Avem un protocol cu conducerea Politiei de Frontiera Româna ca sa ne acorde informatii totale despre traficul la frontiera. Va pot spune când ati fost în Ungaria si cu ce masina!”, i-a atentionat si pe ziaristi Ioan Moldovan, procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

Declaratia a razbatut în cadrul conferintei de presa ocazionate de trimiterea în judecata a opt din cei 44 de agenti si ofiteri din punctele de trecere a frontierei Urziceni si Petea. „Cautarea pepitelor de aur”


Instrumentarea dosarului a durat peste doi ani, întrucât a fost un volum enorm de munca pentru audierea a peste 800 de martori, în cazul mitelor care s-au luat de la circa o mie de cetateni români.


„Pâna la finele lui 2004 eram în situatia sa-i întrebam tocmai pe frontieristii implicati cine, când si cum a iesit din tara pe tura lor”, a explicat procurorul Ioan Moldovan taraganarea initiala si necesitatea cooperarii cu Inspectoratul General al Politiei de Frontiera (IGPF).


Din spusele sefului procurorilor oradeni anticoruptie, situatia s-a îmbunatatit net dupa schimbarea conducerii IGPF: „Înainte colaboram doar cu persoane de încredere. Acum lucram cu institutii. De asemenea, a fost decisiv si ajutorul logistic si uman al Directiei Generale Anticoruptie. În 2005 am delegat 12 ofiteri judiciari de la DGA pentru a putea audia martorii si frontieristii implicati. Cu cei trei procurori ai DNA, cine stie când am fi dat de capat cercetarilor”.


În esenta, procurorul Moldovan a dezvaluit ca metoda de gasire a probelor de coruptie semana cu ciurul cautatorilor de aur. Mai exact, se comparau datele despre pasagerii operatorilor de transport suspecti, se citau pasagerii respectivi si se verifica carui frontierist îi apartinea stampila aplicata în pasaport.

Disimularea averilor


Unul din indiciile ca anchetatorii anticoruptie se afla pe drumul bun este si discordanta sesizata de DGA între averile suspectilor si veniturile lor. Procurorul Moldovan a sintetizat acest demers legal: „Controlul DGA e în prima etapa formal si apoi neformal. Daca politistul X are la CF o casa nedeclarata, se sesizeaza automat Comisia de control a averilor din cadrul Curtii de Apel”.


Apoi, controlul neformal e mai complicat datorita metodelor de disimulare.
Seful DNA Oradea a dezvaluit însa cum pot fi descoperite. Daca se apeleaza la un „proprietar de paie”, apare deseori numele lucratorului corupt pe facturile la apa, curent si impozite, indicându-se astfel proprietarul real.

Unii politisti cumpara pe credit bancar o locuinta ca sa apara ipoteca pe declaratia de avere, dar dupa trei zile o achita integral. În fine, altii îsi trec bunurile pe numele neamurilor. „Am descoperit ca desi mama unui agent era taranca si umbla cu caruta, are pe numele ei doua masini straine. Sigur ca am cerut sechestru asigurator”, a exemplificat procurorul Ioan Moldovan.


În final, seful DNA Oradea a mai informat ca instrumenteaza împreuna cu DGA alte cinci dosare care vizeaza frontieristi corupti, lasând sa se înteleaga ca are în atentie si PTF Bors.

Cristian Horgos



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor