Doi ani de la moartea eroilor

Doi ani de la moartea eroilor
Vineri s-au împlinit doi ani de când soldatii bihoreni Iosif Silviu Fogorasi si Mihai Samuila au cazut la datorie, în Afganistan. Cu aceasta ocazie, Asociatia Nationala Cultul Eroilor – filiala Bihor, în colaborare cu Primaria Alesd si Grupul Scolar „Alexandru Roman” Alesd, au organizat o serie de manifestari în memoria lui Iosif Silviu Fogorasi.

Actiunea comemorativa s-a desfasurat în incinta unitatii scolare „Alexandru Roman” si a debutat cu înfiintarea unui Cerc al Eroilor, primul din provincie.

„Sa nu-i uitam”

Alaturi de mama, fratii si sora eroului, au fost invitati subprefectul Traian Abrudan, colonelul în rezerva Vasile Schinteie, care este si presedinte de onoare al Asociatiei Cultul Eroilor Bihor, si Dan Poinar, presedintele asociatiei sus-amintite.

Chiar daca este greva generala, cadrele didactice si elevii scolii au facut prezenta la eveniment, umplând pâna la refuz sala. „Sa nu-i uitam”, filmul dedicat celor doi soldati bihoreni, i-a impresionat pâna la lacrimi pe cei prezenti.

Manifestarea s-a încheiat la cimitir, unde a fost tinuta o slujba, s-au depus coroane si flori si s-au aprins lumânari în amintirea lui Iosif Silviu Fogorasi.

Luate în grija

Aceeasi manifestare va avea loc la finele acestei saptamâni la Beius, în amintirea lui Mihai Samuila. „Bihorul a avut marea tristete, dar si mândria primilor soldati români sacrificati în lupta dupa cel de-al doilea razboi mondial”, a mentionat Dan Poinar.

În urma protocolului dintre Asociatia Nationala „Cultul Eroilor” – filiala Bihor si Grupul Scolar „Alexandru Roman” Alesd s-a hotarât ca atât mormântul eroului, cât si monumentul din centrul orasului sa fie luate în îngrijirea scolii.

Ioana Iuhas

Taguri: , ,