Doi bănuiţi de evaziune fiscală

De Alexandra Lăzureanu
Doi bănuiţi de evaziune fiscală
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a doi administratori de societăţi comerciale, bănuiţi că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 100.000 lei, prin evaziune fiscală.


Joi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de doi bărbaţi de 30, respectiv 54 de ani, ambii din Municipiul Oradea, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală.

În urma cercărilor efectuate, poliţiştii bihoreni îl bănuiesc pe orădeanul de 30 de ani că, în mod repetat, în perioada 2011 – 2012, în calitate de administrator de fapt al unei societăţi comerciale cu sediul în Municipiul Oradea, ar fi înregistrat în contabilitate şi în alte documente legale, diverse achiziţii fictive de mărfuri de la patru societăţi comerciale orădene, reprezentate de bărbatul de 54 de ani cercetat în aceeaşi cauză.
În realitate, există bănuiala că respectivele facturi fiscale ar fi fost înregistrate în scopul de a sustrage societatea comercială administrată de orădeanul de 30 de ani de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

Prejudiciul total provocat astfel bugetului consolidat al statului, prin deducerea ilegală a TVA şi, implicit, prin diminuarea impozitului pe profit, este de 100.428 lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările în cauză şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celor două persoane.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !