Doi candidaţi pentru rectorat

Doi candidaţi pentru rectorat
ORADEA – Termenul pentru depunerea candidaturilor la funcţia de rector al Universităţii din Oradea a expirat azi la ora 12:00, lista fiind închisă cu doar două candidaturi depuse.

Cei doi candidaţi care se vor întrece pentru conducerea Universităţii din Oradea sunt Cornel Antal, actualul rector interimar, şi Radu Ioan Eugen, decanul de la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică.

În dimineaţa ultimei zile pentru depunerea candidaturilor lista era goală, cei doi candidaţi au intrat în lupta pentru conducerea Universităţii aproape de termenul limită. „Mi-am depus candidatura azi (ieri) pentru că nu am reuşit decât acum să îmi finalizez planul managerial pentru ca dosarul să îmi fie complet”, ne-a declarat Cornel Antal. Acesta şi-a modificat şi echipa de conducere pe care o propune. Echipa cu care Cornel Antal doreşte să conducă Universitatea pentru următorii patru ani este formată din Ioan Felea, Teodor Jurcuţ, Iacob Hanţiu, Ioan Horga (actuali prorectori) cărora li se adaugă Bonchiş Elena, Ţară Gheorghe şi Curilă Sorin.

De cealaltă parte prof. Radu Ioan eugen nu a făcut publică echipa cu care vrea să îşi deruleze programul managerial.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !