Doi orădeni întăresc liderul din Liga 4 Arad

De Teodor Biriş
Florin Lazăr, pe vremea când juca la FC Bihor
Florin Lazăr, pe vremea când juca la FC Bihor
Crișul Chișineu Criș s-a despărțit în această iarnă la patru jucători bihoreni, dar a adus în schimb alții doi.

Arădenii au renunțat la Borșa, Jude, Tenche și Lucian Todea, dar va miza în retur pe fundașul Florin Lazăr, ultima dată la CSC Sînmartin, și mijlocașul Raul Ember, de la Dinamo Oradea.

„Am avut discuţii, dar încă nu am semnat nimic. Este un proiect interesant. Vom vedea în zilele următoare”, ne-a declarat Florin Lazăr.

Florin Lazăr (37 de ani) are experiența primei ligi unde a evoluat cu Dinamo, Rocar, FC Bihor, Oțelul Galați, Gaz Metan Mediaș, FC Brașov
Pentru Raul Ember (29 de ani) este vorba de o revenire, el mai jucând la Crișul în turul campionatului trecut. Mijlocașul a mai jucat la Luceafărul Oradea, FC Bihor, Național Sebiș și CS Oșorhei.

În tur, echipa a fost pregătită de orădeanul Zsolt Muzsnay, care a fost înlocuit la finalul turului cu Adrian Abrudean, deși Crișul este pe primul loc și are 7 puncte avans față de principala contracandidată, CS Ineu.

Principalul marcator al echipei este bihoreanul Nicolae Modan, care cu 23 de goluri este și golgheterul turului în Liga 4 Arad. Alt marcator important al Chișineului Criș este Cristian Cigan cu 18 goluri.

În afara acestora, la Crișul mai evoluează alți doi jucători bihoreni, fundașul Flaviu Drăgan și mijlocașul Florin Teședan.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !