Doi români au sechestrat şi violat o italiancă însărcinată

18Comentarii
Doi români au sechestrat şi violat o italiancă însărcinată
LONDRA – Doi români au fost arestaţi la Londra, sub acuzaţia că au sechestrat, timp de 20 de zile, şi au violat o italiancă însărcinată, în vârstă de 21 de ani, pe care o atrăseseră în capitala britanică cu promisiunea că îi vor găsi de lucru la un bar.

Tânăra violată în repetate rânduri de cei doi români a pierdut sarcina şi a fost obligată de aceştia să se prostitueze, relatează cotidianul “La Stampa”.

“La Stampa” susţine că tânăra a fost localizată de Fedele De Pasquale, un fost subofiţer de carabinieri, în prezent detectiv particular. După ce a primit un telefon din partea tinerei aflate în Marea Britanie, fostul carabinier a alertat Scotland Yard, iar autorităţile britanice i-au arestat pe cei doi români.

Femeia a fost răpită de Dan Cardei şi Florentin Nikita, care, „pe lângă faptul că au obligat-o să se prostitueze, o ţineau sechestrată într-o cameră din apropiere de gara din Kinsbury şi i-au provocat grave leziuni fizice”, a declarat De Pasquale.

Consulatul italian de la Londra a ajutat-o pe tânără, însă nu a dat publicităţii mai multe detalii.



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor