Doi tineri risca sa ajunga dupa gratii pentru furt calificat

De B.D.
Două persoane au fost arestate preventiv pentru 29 de zile
Două persoane au fost arestate preventiv pentru 29 de zile
Două persoane au fost arestate preventiv pentru 29 de zile după ce au dat o spargere de peste 11.000 de lei la o societate comercială din localitatea Cenad, județul Timiș. Aceștia au furat în mai multe rânduri bunuri din firma respectivă, fiind prinși în flagrant în noaptea de marți spre miercuri.

Polițiștii Sectiei 11 Rurală Sânnicolau Mare au prins în flagrant, în noaptea de marți spre miercuri, două persoane care intenționau să fure mai multe bunuri. În urma audierilor, s-a stabilit că în nopțile de 30/31 octombrie şi 13/14 noiembrie Darius V., de 22 de ani, din Timișoara, Ion P., de 22 de ani, și Dacian P. din Cenad, au intrat în firma respectivă, de unde au furat bunuri și bani, realizând un prejudiciu de 11.100 de lei.

Cei trei suspecți au fost prezentați instanței de judecată care a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Dacian P. și Dariu V., fiind cercetați penal pentru furt calificat. În cazul lui Ion P s-a dispus interdicţia de a părăsi localitatea pe o perioadă de 29 de zile.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !