Donatie olandeza pentru Spitalul Social Popesti

Donatie olandeza pentru Spitalul Social Popesti
Săptămâna trecută a sosit o donație foarte valoroasă și utilă la Spitalul Social Popești, prin Fundația Aalten Kindertehuis Popești.

Treizeci de paturi hidraulice, – cu două camioane – aproape noi, complet echipat cu saltea și noptieră reglabilă. Spitalul a avut mare nevoie de aceste paturi, fiind cele vechi au fost foarte uzate. Valoarea donației este 9.000 de Euro. Reprezentanții fundației – Aafke și Piet de Vries – de 15 ani ajută instituțiile cu caracter social și medical. Au contact permanent cu comunitățiile din Marghita și Popești, cu lucrătorii medicali comunitari, asistenți sociali. Ajută familiile și copii în nevoie. Directorul Spitalului Social Popești, dr. Kékedi Judit prin această cale își exprimă mulțumirile către donatori: „Suntem datori cu recunoștință, fiindcă mai mult de un deceniu, în fiecare an ne sprijină cu lucrurile de care avem nevoie: mobilier de bună calitate, dulapuri noi, mașini de spălat, uscătoare, frigidere, perdele, draperii, lenjerii de pat, materiale de curățenie. Pe lângă aceasta au ajutat cu mobilier de birouri, sala de conferință, și sala de mese. Dorim mult succes și sănătate la activitatea lor binecuvântată și în viitor.”, informează Info Popești.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !