Donaţii olandeze la Spitalul Judeţean

Donaţii olandeze la Spitalul Judeţean
Cenuşăreasa Spitalului Judeţean a primit donaţii olandeze de la o fundaţie.

Printr-o fundaţie olandeză, secţia de oncologie a Spitalului Judeţean a primit săptămâna aceasta mai multe donaţii. Managerul unităţii, dr. Florin Bodog, a relatat că fundaţia Brabant-Bihor din Olanda a adus miercuri, cu un prim transport, o masă de ginecologie pentru bolnavele cu cancer la organele genitale care sunt internate la secţia de oncologie. Tot miercuri au fost aduse mai multe consumabile şi la sfârşitul acestei luni urmează să fie aduse, tot pentru aceeaşi secţie un număr de 42 de paturi în stare foarte bună, a mai declarat managerul.

Lipsuri multe

Secţia de oncologie a Spitalului Judeţean, găzduită în clădirea Staţionarului II (vizavi de Magazinul Crişul) este Cenuşăreasa unităţii de ani de zile. Secţia, insuficientă pentru numărul foarte mare de bolnavi, dispune de condiţii improprii atât pentru desfăşurarea activităţii medicale cât şi pentru bolnavii care stau în condiţii precare. Deşi acoperişul a fost reparat cu bani mulţi în urmă cu puţini ani, plouă pe alocuri, faianţa de pe pereţi cade, mobilierul e vechi. Intenţia managerului este de a muta secţia de oncologie în clădirea Staţionarului I, de pe str. Gheorghe Doja, dar acest lucru va fi posibil abia după ce activitatea de aici va fi restructurată astfel ca să poată oferi spaţiu, circuite şi condiţii mai bune pentru bolnavi şi cadrele medicale.

O.Ş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase