Dop de gheata pe conducta de apa

Dopul de gheaţă a fost scos după pomparea apei calde
Dopul de gheaţă a fost scos după pomparea apei calde
Reţeaua de alimentare cu apă de pe strada Adevărului a fost dezgheţată joi.

Calvarul a 20 de familii de pe strada Adevărul, care stau fără apă rece la robinet de două săptămâni, este pe cale să ia sfârşit. O echipă de intervenţie de la Compania de Apă Oradea (CAO) a spart asflatul,  joi pentru a înlătura un dop de gheaţă format pe conducta de alimentare cu apă în perioada minimelor termice de -20 de grade.

Nemulţumiţi de prestaţia regiei, rezidenţii spun că de două săptămâni cară apă pentru treburile zilnice de vecinii de pe stradă din „amonte” de dopul de gheaţă. „A fost foarte greu, mai ales că avem doi copii mici. Sper să se repare acum că au venit pe stradă”, spune Bureţia Ervin, proprietarul unei case afectate de pana de apă.

„Dupa 3 zile de la primul apel, au spus ca se vor prezenta pentru remedierea problemei. Au venit si au constatat ca pe o anumita portiune este inghetata coloana principala de apa. Au spus ca vor interveni in remedierea problemei. Au trecut deja 2 saptamani in care suntem anuntati (minititi)ca vor interveni”, spunea miercuri şi Octavian Macra, care acuză proasta execuţie a reţelei ca motiv pentru situaţia în care au ajuns.

Au pompat apă caldă

Cauza congelării apei pe conducta ţine atât de condiţiile meteo cât şi de cele tehnice, spun reprezentanţii COA. „Consumul este inexistent pe timpul nopţii şi foarte mic pe timpul zilei, pe durata mai multor zile, corelat cu temperaturi externe extrem de scăzute au condus la formarea acestui dop de gheaţă pe conductă. Nu ajută nici faptul că această conductă se închide la capătul străzii, şi circuitul nu asigură curgerea permanentă”, spune Alin Sas, purtătorul de cuvânt al regiei.

Echipa care s-a deplasat pe strada Adevărului a secţionat conducta şi a forţat dezgheţarea dopului pompând apă caldă în reţea. „Se introduce apă caldă la presiunea de 110 Atmosfere. De dimineaţă până la amiază au scos un dop de gheaţă de 15 m, dar estimează că lungimea blocajului este de 25 de metri”, spune reprezentantul CAO. Conform acestuia, nu s-a intervenit până acum la incident din cauză că pământul a fost îngheţat.

C.Gh.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !