“Dopaţi” cu disperare şi orgoliu

“Dopaţi” cu disperare şi orgoliu
Jiul a oferit o replică peste aşteptări Stelei, deşi a pierdut la scor de neprezentare. Bolnavă de apatie şi crispare în celelalte etape de până acum, Jiul s-a prezentat la meciul cu Steaua, din ultima etapă a turului, total schimbată de parcă ar fi efectuat un tratament miraculos.

Echipa din Petroşani a înlocuit jăraticul pe care l-a mâncat calul din poveste cu disperarea de părăsi ultimul loc şi orgoliul de a-şi îmbunătăţi imaginea şi a jucat cu dârzenie, a fost concentrată şi bine organizată. În consecinţă, în locul unui scor fluviu aşteptat de suporterii campioanei, după prima repriză era doar 1-0. Mai mult, după golul încasat în minutul 24 de la V. Badea, minerii au ripostat foarte tăios, C. Petre (28), M. Voicu (29) şi Liţu (31) fiind la un pas de egalare în urma unor acţiuni surprinzător de bine lucrate. Minunea din jocul Jiului s-a lovit de cruda realitate în repriza secundă, când Steaua şi-a înteţit asediul la poarta lui Mulţescu şi s-a desprins prin dubla francezului Cyril Thereau.

Acesta a marcat în minutul 62, cu o execuţie de generic TV, şut de la 18 metri şi în minutul 88, speculând o eroare a fundaşilor centrali ai Jiului, dar şi Jiul a fost la un pas de a marca golul de onoarea prin Mihart (min. 86).


S-au trezit târziu
În ciuda evoluţiei peste aşteptări a minerilor, antrenorul Jiului, Marin Tudorache, a rămas realist şi a spus că nu s-a pus nici un moment problema învingătoarei.

“În nici un moment nu s-a pus problema învingătoarei. Steaua a fost mai bună. Poate, dacă reuşeam să marcăm la una dintre ocaziile avute, Steaua ar fi avut un joc mai greu”, a spus Tudorache.

“Steaua a speculat ce era de speculat. N-am marcat noi, au marcat ei şi s-a ajuns la 3-0. Noi suntem într-o situaţie disperată”, a spus la rândul său portarul Jiului, Cătălin Mulţescu.

După acest joc, suporterii minerilor regretă că Jiul nu a avut atitudinea şi dârzenia din meciul cu Steaua şi în partidele de până acum, pentru că dacă ar fi jucat ca în Ghencea în toate meciurile jiuliştii n-ar fi fost acum pe ultimul loc.

Steaua – Jiul 3-0
Au marcat: V. Badea (24), Thereau (62 şi 88)

Steaua: Cernea – Nicoliţă (Saban ’81), E. Baciu, Ghionea, G. Coman – Dică, Rădoi (Ov. Petre ’65), Paraschiv, Boştină – V. Badea (Opriţa ’80), Thereau. Antrenor: Cosmin Olăroiu.

Jiul: C. Mulţescu – Scarlatache, Kalai, Mihart (Dulcea ’84), C. Dinu – Drăghici, Pâcleşan – M. Voicu ( I. Marinică), Vrăjitoarea, C. Petre – Liţu (Bicfvalyi ’67). Antrenor: Marin Tudorache.


Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase