Doresc o generaţie de rromi, educată

gradinite de vara
gradinite de vara
Inspectoratul Şcolar al Judeţului (IŞJ) Bihor împreună cu Fundaţia Ruhama au evaluat ieri la sediul inspectoratului activitatea celor 11 Grădiniţe de Vară demarate în august în comunităţile de rromi din judeţ.

„Am fost deschisi de la început ideii de gradinite estivale si ne-am
implicat 100% în proiect. Proiectul este o premiera în judetul Bihor
si speram ca în comunitatile de rromi în care s-a desfasurat sa se
resimta o îmbunatatire. În viitor ne dorim sa avem în gradinite
cât mai multi copii rromi, pe toata durata anului scolar”, mentioneaza
inspector scolar general Liliana Antonescu.

De asemenea, Carmen Raducioiu, reprezentanta Prefecturii Bihor a tinut sa salute
initiativa Fundatiei Ruhama si ISJ Bihor, precizând ca „cel mai
important lucru pentru comunitatile de rromi este educatia. Prefectura Bihor
doreste sa se implice în astfel de proiecte, iar de la anul speram sa
extindem gradinitele de vara în cât mai multe comunitati de rromi.”

Patru dintre copii care au frecventat cursurile gradinitei de la Salonta au
sustinut un minirecital artistic, recitând si cântând o parte
din poeziile si cântecele învatate la gradinita.

„Ne bucuram ca avem gradinite pentru copii, ca pâna acum nu am
avut nimic. Ne pare bine ca au îmbracaminte si mâncare la scoala.
Si copiii nostri trebuie sa învete, sa nu creasca ca noi”, spune
Veres Beji, una dintre mamele copiilor.

„Avem nevoie de o schimbare de mentalitate. Dar schimbarea mentalitatii
trebuie sa vina de la noi. Daca noi plecam de la premisa ca ei vin la scoala
doar pentru un sandvis, nu am realizat nimic. Avem nevoie de oameni de calitate
care sa se ocupe de ei. Prin educatie putem pleca de la zero cu o generatie
noua”, crede Marian Daragiu, coordonatorul proiectului si presedintele
Fundatiei Ruhama.

Cele 11 gradinite de vara deschise simultan în judetul Bihor reprezinta
o premiera nationala, în alte judete din tara numarul gradinitelor nu
a fost mai mare de trei.

Dintre cei 295 de copii, câti au frecventat gradinitele de vara, 170
având vârste cuprinse între sase si opt ani vor fi înscrisi
în clasa I, iar ceilalti vor fi înscrisi la gradinite în grupa
mare. Gradinitele de vara vor fi reluate anul viitor, când se doreste
deschiderea altor zece gradinite în noi locatii, în functie de necesitatile
comunitatilor de rromi.

Cadrele didactice, tinerii rromi si liderii rromi care s-au implicat voluntari
în desfasurarea proiectului au fost premiati cu diplome simbolice de catre
Fundatia Ruhama.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase