Dorin Corcheș intră în Forța Națională, partid de extremă dreaptă

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
13Comentarii
Dorin Corcheș intră în Forța Națională, partid de extremă dreaptă
„Am decis să mă alătur echipei Forța Națională!”, a anunțat Dorin Corcheș. Forța Națională este partidul înființat de fostul deputat PSD, Remus Borza și „nășit” de Marine Le Pen, exponentul extremei dreapta din Franța.

Săptamâna trecută, fostul ministru ALDE, Grațiela Gavrilescu, a anunțat că pleacă la Forța Națională. Dorin Corcheș, fostul șef ALDE Oradea, a fost exclus din partid după ce a preferat să rămână în aparatul guvernamental, când Călin Popescu Tăriceanu a anunțat retragerea din coaliția cu PSD. Miza celor care au plecat din ALDE și vor să se alăture noului partid este aceea de a candida anul viitor, alături de PSD, la locale și parlamentare.
„Cred cu tărie că România are nevoie de o forță politică nouă, care să reprezinte nevoile românilor și ale societatii românești, fie că discutăm de capitalul autohton, fie că discutăm de lupta împotriva abuzurilor de orice fel săvârșite împotriva românilor”, a spus Corcheș, vicepreședintele Administrației Fondului pentru Mediu, din cadrul Ministerului Mediului. Cu această ocazie, Corcheș a subliniat motto-ul partidului: “țara noastră-i țara noastră”.

Sigla partidului Forța Națională aduce cu siglele marilor operatori din domeniul energiei… ©

Au aderat 15 parlamentari

„Ni s-au alăturat deja 15 parlamentari. Sunt oameni responsabili, care, pentru stabilitatea și bunăstarea României, își doresc ca Guvernul actual să își continue mandatul până în 2020 (…). Între cei 15 sunt și mulți semnatari ai moțiunii, dezamăgiți de toți cei care au organizat această tentativă, oameni care nu se regăsesc în precaritatea acestei mișcări și în lipsa de coerență și seriozitate de care au dat dovadă partidele de opoziție în ultima săptămână”, a scris deputatul Remus Borza, pe Facebook. La lansarea oficială a formațiunii, Remus Borza anunță că Forța Națională este o alternativă la partidele tradiţionale. Un partid centrat pe problemele ţării, nu pe doctrine sau ideologii, „un partid care va promova pe liste valoarea şi competenţa, meritocraţia, nu mediocritatea, un partid care va putea produce cu adevărat o schimbare în bine”.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor