Dosar de corupţie cu foşti şi actuali edili

Reactualizat la:
4Comentarii
Gheorghe Costin
Gheorghe Costin
Deputatul liberal Gheorghe Costin, fost viceprimar la Beiuş, a fost trimis în judecată.

Fostul edil, apare în acelaşi dosar cu alţi foşti şi actuali edili ai municipiului Beiuş, precum şi cu angajaţi ai Primăriei, fiind acuzaţi de fapte de corupţie privind un contract de extindere şi reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă. De semenea, Maria Ioana Nicolae, şef Serviciu Buget-finanţe în Primăria Beiuş, persoană autorizată pentru certificarea cheltuielilor privind proiectul, Emil Gheorghe Oaie, şef Serviciu Amenajarea Teritoriului şi Investiţii, şi Gelu Laurenţiu Hasan, inspector de specialitate în Primărie şi responsabil tehnic pentru implementarea proiectului, au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Nicolae a mai fost acuzată şi de fals în declaraţii, iar Hasan de fals intelectual.

Contra intereselor publice

De asemenea, procurorii i-au trimis în judecată pe membrii comisiei de recepţie Octavian Mircea Florian Codreanu, fost primar al municipiului Beiuş în perioada 1996-2000, Gigel Mihailovici, Maria Ramona Clintoc, Dorina Gabor şi Mircea Boloş, toţi fiind acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, precum şi pe Ioan Matei, diriginte de şantier, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Sechestru pe bunuri

Ciprian Cătălin Berindea, administratorul SC Top Construct Grup SRL, a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu, înşelăciune, instigare la fals în înscrisuri, fals material în înscrisuri oficiale şi spălare a banilor, iar Virgil Nicolae Pancu, şef lucrări la aceeaşi firmă, de complicitate la abuz în serviciu, complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.Nicolae Sotoc, administrator al SC Subtil Consult SRL, societate care asigura dirigenţia de şantier, a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Olimpia Mirela Iancu, director al BRD Oradea – Agenţia E.Gojdu, a fost acuzată de complicitate la înşelăciune. Dosarul va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că Gheorghe Costin este deputat. Anchetatorii au pus sechestru asigurător, pentru recuperarea prejudiciului, pe bunurile deţinute de majoritatea inculpaţilor, cu excepţia lui Nicolae, Clintoc şi Gabor, în cazul acestora nefiind identificate bunuri.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor