Dosar penal pentru huligani

Dosar penal pentru huligani
Intrarea suporterilor pe terenul de fotbal în timpul unui meci ar putea fi pedepsită ca infracţiune dacă este însoţită şi de forme de violenţă, a declarat, pentru NewsIn, şeful Jandarmeriei, generalul Olimpiodor Antonescu, care a precizat că propunerea a fost făcută de deputatul Alin Trăşculescu.

Generalul Antonescu a precizat că Jandarmeria Română susţine proiectul de modificare şi completare a Legii 4, privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport, iniţiat de deputatul Alin Trăşculescu, şi că în momentul de faţă propunerea a trecut de Senat şi se află spre avizare în Camera Deputaţilor.

Olimpiodor Antonescu a mai spus că, dacă propunerile făcute vor fi aprobate, orice suporter care pătrunde neautorizat pe suprafaţa de joc în timpul unui meci şi se comportă violent va fi cercetat penal, acest tip de manifestare fiind catalogat drept infracţiune.

“O altă noutate din proiect, care ar contribui foarte mult la păstrarea unui climat normal în timpul competiţiilor sportive, în special la meciurile de fotbal, este obligativitatea prin lege a celor care au interdicţie la manifestaţiile sportive de a se prezenta la poliţie ori la unităţile de jandarmerie pentru a informa cu privire locul în care se vor afla în timpul competiţiilor”, a afirmat generalul.

Şeful Jandarmeriei a explicat că s-ar impune ca efectivele Poliţiei Locale să fie angrenate în dispozitivul de securitate pe timpul competiţiilor, în special în interiorul arenelor care nu beneficiază de serviciile unor societăţi de pază şi protecţie.

Antonescu susţine, de asemenea, că menţinerea interdicţiei de a introduce obiecte pirotehnice în incinta arenelor sportive este necesară, dorind ca gradul de risc al competiţiilor sportive să fie stabilit de Jandarmerie, pe baza unor informări venite din partea organizatorilor.

Din 2005 şi până în prezent, jandarmii au înregistrat 542 de infracţiuni comise în timpul meciurilor de fotbal şi au aplicat 4.043 de amenzi pentru fapte antisociale. Baza de date cu suporteri consideraţi ca având un comportament violent cuprinde 4.585 de persoane. Cele mai multe sancţiuni au primit suporterii stelişti – 380, iar pe locurile doi şi trei se află susţinătorii echipelor Rapid şi Universitatea Craiova cu 333 şi, respectiv, 302 sancţiuni primite.

Sursa NewsIn



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !