Dosarul Revolutiei de la Timisoara va fi expus publicului pe Internet si la Memorialul Revolutiei

De B.A.M.
Dosarul Revolutiei va putea fi consultat pe internet
Dosarul Revolutiei va putea fi consultat pe internet
Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, susţine că deţine în format electronic toate cele aproximativ un milion de file ale Dosarului Revoluţiei Române. Printre acestea, 50.000 de file sunt dedicate Revoluţiei de la Timişoara. Dosarul Revoluţiei de la Timişoara va fi donat Memorialului Revoluţiei şi va fi publicat şi pe Internet, spune revoluţionarul.

Mărieş a prezentat presei, miercuri, un hard-disk extern pe care s-ar afla în format electronic toate filele Dosarului Revoluţiei. Cei 800 de giga vor fi publicaţi pe Internet, iar filele care conţin informaţii legate de Revoluţia de la Timişoara vor fi donate Memorialului Revoluţiei.

Mărieş a explicat că o echipă întreagă de oameni a petrecut o lună şi jumătate pentru a transpune în format electronic toate filele Dosarului Revoluţiei şi că acesta ar trebui să fie pus la dispoziţia celor interesaţi, precum şi istoricilor. El nu a putut însă să spună pe ce site va fi publicat acest dosar, precizând doar că acesta este în construcţie.

El a făcut apel la familiile celor răniţi sau decedaţi în Revoluţie să continue lupta cu statul român la CEDO, precedentele demonstrând că judecătorii europeni sunt dispuşi să acorde despăgubiri semnificative celor care au pierdut pe cineva drag în 1989.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !