Două autoturisme abandonate vor fi confiscate de Primăria Oradea

Reactualizat la:
17Comentarii
Două autoturisme abandonate vor fi confiscate de Primăria Oradea
Două vehicule, ce se presupun a fi abandonate, urmează să fie confiscate dacă proprietarii nu le revedică. 

„Pentru identificarea proprietarilor sau deținătorilor legali ai vehiculelor abandonate, agenții constatatori din cadrul Primăriei municipiului Oradea – Poliția Locală Oradea au întocmit procese verbale de constatare și somații, care au fost afișate pe caroseriile vehiculelor BH78VAL, marca Dacia și BH06CHB, marca Ford. Acestea sunt presupuse a fi abandonate pe domeniul public conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale”, transmite municipalitatea.

Fiind necesară eliberarea domeniului public, vehiculele vor fi ridicate, transportate și depozitate în spațiul special destinat depozitării vehiculelor abandonate sau fără stăpân.

În situația în care vehiculele nu vor fi revendicate de proprietari sau de deținătorii legali, dupa expirarea unui termen de 5 zile de la data anunțului, acestea vor trece în proprietatea Municipiului Oradea și vor fi valorificate în condițiile legii.

Informații suplimentare se pot obține la Serviciul Parcari din str. Piata Unirii,  nr.1, tel: 0259/449.331.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor