Două avalanșe în zona Vârtop! Drumul național 75 este complet blocat

De Costel Demian
Reactualizat la:
Două avalanșe în zona Vârtop! Drumul național 75 este complet blocat
Trei avalanșe au avut loc în județul Bihor în decurs de 24 de ore. Miercuri dimineața au avut loc două avalanșe ce au blocat complet traficul rutier pe DN 75.

După avalanșa de marți, ce a blocat DN 75 în zona localității Băița, miercuri au avut loc alte două în zona Vârtop. Cele doua avalanșe s-au produs miercuri dimineața, în zona localității Vârtop. „Zăpada căzută pe carosabil blochează ambele sensuri de mers. Nu au rezultat victime sau daune materiale, iar în prezent se încearcă remedierea problemei şi degajarea drumului de către autorităţi”, trasmite Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Echipaje de la poliția rutieră se află la fața locului și pe traseu pentru a dirija traficul.

„S-a încărcat zona cu o cantitate mare de zăpadă în ultima perioadă, iar fluctuațiile de temperatură și precipitațiile au presupus încărcarea din punct de vedere a greutății stratului de zăpadă și acesta a alunecat. În momentul de față se lucrează undeva la km 23, între Băița și Vârtop, pentru degajarea drumului. Sunt ambele benzi blocate și ne așteptăm ca acest fenomen să se repete și în perioada următoare de aceea atragem atenția cetățenilor să evite pe cât posibil zona. Dacă totuși o parcurg și sunt surprinși de un astfel de fenomen să sune imediat la 112, să nu între în panică și se vor face toate eforturile pentru a fi deblocați. Subunitatea de la Ștei este în alertă în momentul de față”, a declarat colonelul Caba Sorin, inspector șef al ISU Crișana.

„Având în vedere condițiile meteorologice din zona înregistrare în ultimele zile, prin care peste un strat de zăpadă înghețată, s-a așternut un altul proaspăt, se menține riscul producerii unor noi avalanșe. Dacă pentru schiori sau persoane care abordează trasee cu risc de avalanșă sfatul nostru este să păstreze o distanță de minim 10 metri între ei, acum sfătuim participanții la trafic sa păstreze o distanță cat mai mare între autovehicule, iar în cazul in care văd că mașini sau persoane surprinse de avalanșă, sa sune de urgență la 112”, transmit jandarmii bihoreni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !