Două concerte la Filarmonică

De Camelia Busu
Reactualizat la:
Jankó Zsolt
Jankó Zsolt
În această săptămână vor avea loc două concerte la Filarmonica din Oradea.

La concertul simfonic de joi, de la ora 19:00, conducerea muzicală îi aparţine dirijorului permanent al Filarmonicii de Stat Oradea, Jankó Zsolt, el fiind concomitent dirijorul Operei Maghiare din Cluj-Napoca şi dirijorul asistent al Orchestrei „Festival” din Budapesta.

După cum anunţă directorul artistic Vasile Foica, seara muzicală va începe cu „Concertul pentru doi fagoţi şi orchestră în Fa major” de Johann Baptist Vanhal (1739-1813). Se va continua apoi cu „Concertul pentru violă și orchestră în Re major, op. 1” de Carl Stamitz (1746-1801). Lucrarea este alcătuită din trei părți și e concludentă pentru perioada de tranziție de la forma de concerto grosso la concertul cu un singur instrument solist, înzestrat cu toate posibilitățiile de afirmare concertistică. În cea de-a doua parte a concertului veți putea asculta Simfonia nr. 38 „Praga” în Re major, K.504 de Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791). La finele anului 1786 s-a născut simfonia lui Mozart cu numărul 38. În ianuarie anul următor a prezentat-o la Praga, de aici vine şi numele de Simfonia Praga.

Partea solistică a concertului de Vanhal va fi interpretată de Muzsi Levente și Horațiu Miron, amândoi artişti fagotişti ai Filarmonicii de Stat Oradea. Concertul de Stamitz va fi interpretat la violă de Máté Győző (Ungaria).

Vineri va avea loc, de la ora 18, concertul „De la Fricsay până în prezent”, susţinut de fanfara militară Székesfehérvár, dirijată de maiorul Ruff Tamás, solistă Fehér Adrienn, cântăreață, actriță laureată cu premiul eMeRTon. În program, lucrări de Fricsay R., Dvorák P., Kéler B., J. Strauss, Fr. Suppé, Kodály Z., Hidas Fr., Ruff T., M. Stevens, D. Ellington, J. Kander, A. Atkins, Presser G.-Adamis A., Máté P. Intrare pe bază de invitaţie de la caserie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !