Două goluri pentru un punct

De Teodor Biriş
Două goluri pentru un punct
Luceafărul a condus de două ori, dar a terminat la egalitate cu Olimpia Satu Mare, scor 2-2.

În căutarea primei victorii oficiale în 2017, Luceafărul a început excelent jocul cu Olimpia şi a deschis scorul încă din minutul 2. Codoban a centrat din flancul stâng, Feher a reluat într-un fundaş, mingea a ricoşat la Arnăutu care a trimis-o lângă bară, în stânga portarului (1-0).

A urmat o perioadă de joc echilibrat, în care sătmărenii au beneficiat de trei lovituri libere rămase fără rezultat. Tot dintr-o lovitură liberă „luceferii” au fost aproape de gol, însă şutul lui Feher de la 22 de metri a fost deviat de zid pe lângă poartă (43).

De la vestiare sătmărenii au ieşit mult mai motivaţi şi au avut o prestaţie mai consistentă. Au trimis un avertisment la şutul lui Ursu, de la 17 metri, puţin pe lângă, după care au urmat minutele care au schimbat soarta jocului! Chiş Toie a pătruns pe dreapta, a centrat în careu, însă Feher nu a reuşit să introducă mingea în plasă din doi metri (52). La faza imediat următoare, bihorenii şi-au arătat limitele în defensivă şi după o serie de greşeli, V. Pop a profitat şi a trimis mingea în plasă din 4 metri (1-1).

„Luceferii” au avut replică şi Marius Matei a punctat pentru 2-1 cu un şut puternic din voleu expediat de la 12 metri (68). Al treilea meci, al treilea gol al golgheterului adus de la Foresta! Avantajul a durat doar patru minute, întucât neatenţia la fazele fixe a fost penalizată cu un gol în poarta bihoreană. V. Pop a executat un corner, iar Onicaş, talonat de Feher, a înscris din cădere (2-2). În minutele rămase, sătmărenii au avut trei şanse bune ca să-şi apropie toate punctele prin V. Pop 85 şi 87 şi Heil 88.

Miza punctelor a generat nervozitate, antrenorul B. Andone fiind trimis în tribună în minutul 75, iar în minutul 89, centralul Florin Andrei i-a îngălbenit pe Hlinca, Ban, respectiv V. Pop, în timp ce Pană a fost eliminat.

Primul punct pentru Luceafărul din trei confruntări cu formaţii cu pretenţii la promovare, jocuri în care echipa bihoreană a arătat carenţe în special la fazele fixe.

CASETĂ TEHNCĂ

LUCEAFĂRUL – OLIMPIA SATU MARE 2-2 (1-0)

Stadion Luceafărul. Teren excelent. Spectatori: 300

Au marcat: Sg. Arnăutu 2, M. Matei 68 / V. Pop 53, M. Onicaş 72

Luceafărul: Began – Balea, Sg. Moga, Hlinca, I. Ban – Feher, Bedea – Chiş Toie (53 Balla), Arnăutu, Codoban (66 Predescu) – M. Matei. Antrenor: Cristian Lupuţ

Olimpia: Anca Trip – Duruş, M. Mureşan, Heil, Bura, M. Onicaş, Cr. Daminuţă (46 V. Pop), S. Pană, Krausz, Oct. Ursu (69 Erdei), I. Voicu (84 I. Roşu). Antrenor: Bogdan Andone

Cartonaşe galbene: R. Began 28, Ban 89, Hlinca 89 / I. Voicu 56, Heil 86, V. Pop 89

Cartonaşe roşii: – / antrenorul B. Andone 75, S. Pană 89

Arbitri: Andrei Florin (Târgu Mureş) – Raul Ghiciulescu (Lugoj) şi Tunyogi Ferencz (Zalău).

Observatori FRF: Zaharia Ciev (Timişoara) şi Mircea Sârbu (Hunedoara).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase