Inca doua grupuri de migranti prinse la frontiera

De D.B.
Reactualizat la:
Inca doua grupuri de migranti prinse la frontiera
Poliţiştii de frontieră Lunga, judeţul Timiş, au depistat marţi nouă migranţi, organizaţi în două grupuri, care au reuşit să treacă ilegal frontiera verde a României. Migranţii, care erau de diferite naţionalităţi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen.

Cele două grupuri de migranţi, depistate de poliţişti, au fost conduse la sediul Sectorului de Poliţie de Frontieră Lunga deaorece nu deţineau acte de identitate și nu vorbeau limba română. În urma audierilor s-a stabilit că este vorba despre cinci marocani, doi algerieni şi doi palestinieni cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. Transfugii au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen şi nu deţineau vizele necesare.

Conform oamenilor legii, în toate cazurile s-au întocmit dosare penale pentru infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !