Două medalii la Cupa României

De Teodor Biriş
Arcaşii orădeni s-au remarcat la Aninoasa.
Arcaşii orădeni s-au remarcat la Aninoasa. - © FOTO: FAN
Alin Mureşan s-a clasat pe locul 1, iar Teodora Vari pe locul 3.

Peste 90 de arcași s-au întrecut la Cupa României, desfăşurată la Aninoasa (Hunedoara). Printre participanți s-au numărat și trei sportivi de la CS Redpoint Oradea.

„În calificări, toţi cei trei sportivi orădeni au obţinut rezultate foarte bune pentru pregătirea lor. Astfel, Marin Darna (seniori compound) s-a calificat în finale, iar Alin Mureşan (juniori compound) şi Teodora Vari (cadete compound) au terminat pe locul I, respectiv IV. După meciurile din finale, Alin Mureşan, aflat în primul său an de juniorat, a câştigat detaşat obţinând locul I, iar Teodora Vari, elevă la Liceul de Arte Oradea şi la primul an competiţional, a reuşit o clasare pe podium obţinând locul III la categoria cadete”, informează Mircea Stroe, preşedinte la Redpoint.

Arcaşii de la Redpoint Oradea vor participa săptămâna viitoare la Cupa Federaţiei de la Iaşi, unde unii dintre ei vor susţine şi probe de calificare la Campionatul Mondial de field de la Cortina (Italia). Arcaşii bihoreni mizează pe Alin Mureşan şi pe Victor Antonescu, ambii juniori aflaţi în loturile naţionale lărgite, pentru o calificare la această importantă competiţie mondială.

Redpoint Oradea beneficiază de susţinerea Consiliului Judeţean Bihor, DJST Bihor, Rivolto Cons, Darer, Vitrerom, LPS Bihorul, Turism Felix, Liceului Sanitar şi Liceului de Arte Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !