Două şcoli în campus

4Comentarii
Două şcoli în campus
ORADEA – După ce au primit confirmarea că Oradea va primi finanţare pentru un singur campus şcolar din cele trei despre care se vorbea iniţial, edilii au anunţat că încearcă să obţină ceva în plus în contul acestui program.

„24 de săli de clasă, câte prevede proiectul pentru un campus, nu vor fi suficiente aşa că vom solicita încă un imobil cu destinaţia de şcoală. Nu este exclus să o şi primim”, spune viceprimăriţa Biro Rozalia.

Campusul din Oradea va fi construit în Calea Aradului, pe terenul unor foste unităţi militare. Proiectul pentru campus este unic la nivel naţional neceasită 15.000 de metri pătraţi. Imobilele cuprinse în plan sunt o şcoală cu 24 de săli de clasă şi şapte laboratoare, un cămin internat cu 75 de camere cu patru locuri şi băi proprii, o cantină şi club, pentru servirea mesei pentru 600 de persoane, în două schimburi, patru ateliere şi o sală de sport cu patru vestiare pentru elevi şi două pentru profesori. Tot pentru cadrele didactice, campusul este dotat cu un bloc cu 15 garsoniere, spune Biro Rozalia.

Şcoli retrocedate

Conform viceprimăriţei, în campus îşi vor muta activitatea, cu prioritate, şcolile ale căror imobile sunt solicitate în baza legilor de retrocedare a bunurilor confiscate de comunişti, între acestea cazul cel mai grav fiind al Colegiului Economic Partenie Cosma.

Construirea campusurilor este etapizată pe doi ani: în primul an se face proiectarea şi se toarnă fundaţiile iar în al doilea se finalizează investiţia.

Cristina Ghilea



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor