Două şedinţe ratate la Consiliul Judeţean într-o singură zi!

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
11Comentarii
Două şedinţe ratate la Consiliul Judeţean într-o singură zi!
© Foto: CJ Bihor
Conducerea CJ Bihor face eforturi să demonstreze reaua-credinţă a liberalilor, în timp ce aceştia aşteaptă ca instanţa din Banat să decidă reluarea alegerilor pentru preşedintele CJ Bihor.

Se bat noi recorduri la un Consiliu Judeţean ce stă pe un butoi cu pulbere. După două recorduri pozitive – zborurile şi pasagerii de pe Aeroportul Oradea, respectiv mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în noul său sediu – vin acum şi recordurile negative.

Blocaj total

Consiliul Judeţean a avut două şedinţe nereuşite în aceeaşi zi, miercuri 27 septembrie 2017! La ora 12 nu s-a putut adopta ordinea de zi, liberalii cerând fără succes scoaterea de pe ordinea de zi propusă de Executiv a punctului privind validarea lui Adrian Szatmari consilier judeţean PSD, în locul Anei Maria Tiron.

Rezultatul votului, unul previzibil: 17 – 17 PSD/UDMR/ALDE vs. PNL şi, implicit, nu s-au putut adopta proiectele de hotărâri de pe ordinea de zi propusă de preşedintele Pasztor. La circa o oră distanţă, acesta din urmă a convocat o „şedinţă extraordinară de îndată”, în aceeaşi zi, pentru ora 16! Motivul invocat de purtătorul de cuvânt al CJ Bihor: faptul că trebuiau votate proiectele de hotărâri ce vizează proiectele importante ale judeţului Bihor. Mai puţin punctul cu validarea consilierului PSD Szatmari, ce poate fi supus votului doar în şedinţă ordinară.

„Având în vedere posibilitatea pierderii unor finanțări nerambursabile transfrontaliere în valoare de peste 13,9 milioane de Euro, ceea ce ar afecta grav interesul bihorenilor, se convoacă Ședința extraordinară de îndată a Consiliului Județean Bihor pentru astăzi, 27.09.2017 ora 16.00 în
Sala Mare a instituției”, se arată în invitaţia trimisă de CJ pe adresa redacţiei, cu două ore înainte de începerea şedinţei.

La şedinţă au participat toţi cei 17 consilieri judeţeni PSD, UDMR şi ALDE, mai puţin cel încă nevalidat. Însă nu a fost prezent niciun consilier din cei 17 ai PNL. Astfel, nu s-a putut ţine şedinţa, din cauza lipsei cvorumului de şedinţă, de minimum 18 consilieri!

Consilierii judeţeni fuseseră anunţaţi de şedinţa extraordinară de îndată prin SMS, trimis în jurul orei 13:30. Bunăoară, consilierul judeţean UDMR Grim Andras i-a arătat redactorului JB&BIHON SMS-ul primit la 13:34.

„Interesul judeţului? Interesul PSD!”

Contactat telefonic, liderul liberalilor din CJ, Ionel Avrigeanu, a considerat convocarea şedinţei „de îndată” ca fiind una ce nu corespunde interesului judeţului, ci interesului PSD. Potrivit lui, o bună parte din consilierii judeţeni PNL erau plecaţi deja în judeţ.

„Dacă vroiau cu adevărat binele judeţului, ne spunea imediat după şedinţa de la ora 12 că peste doar câteva ore va convoca o altă şedinţă, extraordinară. Sau puteau convoca şedinţa pe a doua zi dimineaţa”, se exprimă Avrigeanu, fost vice la CJ din partea PNL. Avrigeanu îl acuză pe Pasztor că serveşte intereselor PSD, nu ale judeţului. Deşi admite că nu toţi consilierii PNL erau plecaţi din oraş şi, implicit, puteau participa la şedinţa extraordinară de îndată pentru votarea proiectelor agreate deja transpartinic de coaliţia de la CJ şi de liberali, Avrigeanu socoteşte că modul de lucru al preşedintelui Pasztor este inacceptabil pentru PNL.

Aspect crucial, liberalii, pesediştii, udemeriştii şi cei de la ALDE aşteaptă cu înfrigurare ziua de joi, 28 septembrie, când Curtea de Apel Timişoara ar putea emite o decizie privind modalitatea de alegere a conducerii Consiliului Judeţean Bihor.

Liberalii îşi vor configura strategia politică în funcţie de decizia instanţei. La fel, actuala conducere a CJ Bihor este ţinută în şah de decizia instanţei judecătoreşti, dar şi de decizia lui Ioan Mang şi a PSD Bihor de a o exclude pe Ana Maria Tiron, convinşi că aceasta urma să îi trădeze oricum, în cazul repetării alegerilor pentru alegerea conducerii CJ Bihor – ce stă la votul consilierilor judeţeni.

PNL nu vrea anticipate, dar…

Dacă instanţa din Banat va confirma hotărârea Tribunalului Bihor şi vor fi reluate alegerile din sânul CJ pentru stabilirea conducerii CJ, rămâne de văzut cum vor putea fi acestea organizate cu doar 34 de consilieri în funcţie – un număr par. Deoarece unul a rămas nevalidat! Într-o asemenea situaţie, ar apărea un nou blocaj, pe fondul Opoziţiei mai dure ca niciodată a liberalilor din Bihor şi a unei conduceri de Consiliu Judeţean ce – unită împotriva unui PNL foarte dur din Opoziţia judeţeană, pe stilul lui Bolojan – nu concepe să fie îndepărtată de la şefia Judeţului decât ca urmare a unui scrutin electoral judeţean.

Un scrutin despre care Ioan Mang a afirmat deja că nu şi-l doreşte, dar despre care afirmă că nu se teme. Cuscrul său liberal Ionel Avrigeanu a declarat pentru redactorul JB&BIHON că PNL nu îşi doreşte acum alegeri anticipate. Însă liberalii şi-ar dori cu ardoare reluarea votului intern din CJ pentru alegerea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean.

Întrebat dacă PNL îşi doreşte preşedinţia CJ Bihor doar printr-o alianţă cu un partid sau iar în calcul inclusiv convingerea a măcar unui consilier PSD, UDMR sau ALDE să trădeze coaliţia şi să voteze cu liberalii, Avrigeanu a evitat un răspuns clar. A subliniat, în schimb, că PNL are 17 din 34 de consilieri şi, cum un singur consilier le lipseşte pentru a forma majoritatea, urmăreşte în continuare să câştige şefia CJ Bihor fără să mai aştepte noi alegeri…



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor