Doua zile de Maraton Timisoara

De Cristian Onaca
Doua zile de maraton in Timisoara
Doua zile de maraton in Timisoara
Maratonul Timişoara ajunge în acest week-end la ediţia cu numărul 13. Evenimentul sportiv se desfăşoară pe parcursul a două zile, sâmbăta fiind rezervată ciclismului, iar ziua de duminică găzduieşte clasicele curse de alergare.

Străzile municipiului de pe Bega vor fi luate cu asalt de circa 500 de sportivi amatori şi profesionişti din România, Ungaria, Germania, Austria, Serbia, Italia. Sâmbătă, între orele 15-17, rutierii vor parcurge traseul de 42 km (4 ture a 10,5 km), pe traseul: Primărie – Str. Cluj – Calea Stan Vidrighin – Str. Ştefan cel Mare – Str. Michelangelo – Primărie.

O zi mai târziu, traseul va fi ocupat de alergătorii celor 3 probe de alergare: semimaraton, alergare 10,5 kilometri şi ştafeta semimaraton a firmelor. Startul este prevăzut pentru ora 9 din Piaţa Huniade şi sosirea în Piaţa Victoriei. În ambele zile pe perioada întrecerii circulaţia rutieră va fi restricţionată sau închisă.

Evenimentul din acest an este organizat sub egida Federaţiei Române de Ciclism (FRC) şi a Asociaţiei Internaţionale a Maratoanelor Stradale (AIMS), în cadrul unor proiecte cofinanţate de Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Municipiului Timişoara, dorind să promoveze sportul în general, alergarea şi ciclismul în particular, în rândul populaţiei de orice vârstă, cu atât mai mult cu cât evenimentul prefaţează ediţia 2012 a manifestărilor dedicate „Săptămânii Mobilităţii Europene”.

Informaţii suplimentare se pot obţine pe paginile web: www.ciclism.tibiscus.ro/bikemaraton/ şi www.maraton.ro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !