La puscarie cu agresorii cadrelor

De erdei
Reactualizat la:
La puscarie cu agresorii cadrelor
Cei care îşi pierd cumpătul atunci când ajung la o unitate medicală şi îşu descarcă nervii pe angajaţii sistemului medical şi îi agresează ar putea face închisoare.

Ministerul Sanatatii a anunţat propunerea de sancţionare drastică a celor ce agresează personalul medical aflat în timpul serviciului. În acest sens, reprezentanţii MS au lansat marţi, în dezbatere publică proiectul Legii de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătăţii.

Puşcărie şi 12 ani

Propunerea stipulează că “ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau orice alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exerciţiul funcţiunii, va putea fi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Ministeriabilii din Sănătate vor ca “orice acte de violenţă (lovirea), săvâşite împotriva cadrelor medicale să fie sancţionate cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar vătămarea corporală să poată fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 6 ani. Vătămarea corporală gravă se va pedepsi cu închisoare de la 3 la 12 ani”.

Bihoreanul Ritli Ladislau, ministrul Sănătăţii, a atenţionat că şi anul trecut a propus un amendament la Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dar acesta nu a fost adoptat.

În Bihor, cei mai expuşi la agresiuni sunt cadrele medicale “din linia întâi”: angajaţii de la Ambulanţă/Smurd şi UPU, dar şi farmaciştii, medicii de familie, cei din policlinici, chiar şi inspectorii Casei de Asigurări de Sănătate Bihor.

O.Ş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase