Dr. Brisc: Metode inovative de diagnostic în afecțiunile digestive

De Veronica Bursaşiu
7Comentarii
Dr. Brisc: Metode inovative de diagnostic în afecțiunile digestive
Prin metodele aduse în atenție de dr. Ciprian Brisc, o tumoră poate fi diagnosticată în 13 secunde.

Peste 170 de medici, din Oradea, dar și din alte județe învecinate, au participat miercuri la seminarul organizat de conf. univ. dr. Ciprian Brisc, şeful secţiei clinice de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean, unul dintre cei mai reputați specialiști în domeniu. De la medici de familie la pediatri, gastroenterologi, endocrinologici și până la chirurgi, medici din Bihor, dar și din restul țării, și-au demonstrat interesul față de tema simpozionului organizat de conf. univ. dr. Ciprian Brisc: „Metode diagnostice inovative în afecțiunile digestive și extradigestive”, eveniment de educație medicală continuă. Discuțiile au fost deschise de decanul Facultății de Medicină Oradea, chirurgul Adrian Maghiar. „Doctorul Brisc ne lansează azi două provocări la simpozionul pe care a reușit, ca nimeni altul, să-l organizeze de unul singur, fără implicarea Universității și fără implicarea Spitalului, fapt pentru care promit că vom aduce la Oradea simpozioane pentru a demonstra ce se poate face la Oradea. Ne uităm cu mirare la ce se face la Timișoara, la Cluj-Napoca, dar acum avem și la Oradea spitale dotate, dar mai ales avem doctori capabili să abordeze un spectru larg de diagnostice și terapii. Doctorul Ciprian Brisc ne prezintă niște metode de diagnostic relativ noi și în Occident, care acum sunt implementate și la Oradea”, a spus doctorul Adrian Maghiar. „Profesorul Ciprian Brisc ne impresionează ca de fiecare dată când organizează un eveniment. Iar sala plină spune totul despre calitatea cursului propus de domnia sa. Metodele inovative care fac obiectul discuțiilor au o aplicabilitate clinică deosebită”, a precizat doctorul Carmen Pantiș, președintele Colegiului Medicilor Bihor. Dr. Ciprian Brisc a precizat că tema simpozionului i-a fost inspirată de anumite neclarități constatate din biletele de trimitere. Ecografia cu substanță de contrast și elastografia au fost metodele despre care dr. Ciprian Brisc a ales să vorbească asistenței. Elastografia este o nouă metodă de diagnostic diferențial al tumorilor maligne față de cele benigne, asociată ecografiei. Elastografia studiază elasticitatea țesuturilor din jurul unei leziuni cu aplicație majoră în diferențierea benign (necanceros) / malign (canceros).

Ecografie cu microbule

Dr. Ciprian Brisc a vorbit despre principiile și avantajele ecografiei cu substanță de contrast- CEUS. Ecografia cu substanță de contrast este o investigație ecografică clasică în care prin administrarea intravenoasă a unui agent de contrast ecografic se obține o mai bună vizualizare a vaselor de sânge, inclusiv a celor cu dimensiuni foarte mici sau flux sangvin foarte lent, ce nu pot fi investigate prin tehnici ecografice clasice.

Substanțele de contrast ecografice sunt compuse din microbule, gaz inert stabilizat într-un inveliș fosfolipidic elastic, cu dimensiuni între 2-10 microni. „Microbulele nu pot părăsi vasele de sânge, dar având dimensiuni comparabile cu hematiile, străbat și cele mai mici vase. Sub acțiunea fasciculului de ultrasunete, microbulele vibrează amplificând semnalul ecografic emis de vase. Unul dintre avantaje este că metoda poate fi folosită și la pacienții cu dializă, un altul e că substanța de contrast nu are toxicitate de organ și nu se acumulează în organism. În esență, avem șansa să facem diferențiere între malign și bening fără iradiere”, a spus printre altele șeful secției Gastroenterologie din spitalul Județean. Pe aceeași temă a CEUS a vorbit dr. Renata Vasilache, dar axându-se pe tumorile hepatice beningne.

La rândul său, dr. Alin Șuta, șeful secției Gastroenterologie de la Spitalul Pelican, cu competențe în ecografie generală, endoscopie digestivă, le-a vorbit medicilor participanți la simpozion despre diagnosticarea pacienților cu patologia căilor biliare, tratamentul prin ERCP- colangio-pancreatografia retrogradă endoscopică. Utilizată inițial ca o metodă de diagnostic pentru vizualizarea căilor biliare, în absența mijloacelor imagistice moderne, precum tomograful și RMN-ul, ERCP este astăzi o alternativă modernă pentru intervențiile chirurgicale la nivelul coledocului – calea biliară principală. Intervenții în cadrul seminarului au avut dr. Cristina Brisc și dr. Timothy Yosef Kurniawan,medic specialist gastroenterolog la Trimedica.

Din perspectiva metodelor inovative a fost prezentată capsula endoscopică, una dintre cele mai noi şi moderne metode de investigare a tubului digestiv. Ea este dotată cu o cameră video minusculă care înregistrează imagini din tractul digestiv, o sursă de iluminare şi o sursă de curent electric. Camera este înglobată într-o capsulă de dimensiunea unui comprimat de vitamine care este înghiţită cu apă, ca orice alt medicament. Videocapsula vizualizează interiorul tractului digestiv în mod fiziologic, fără niciun fel de durere sau disconfort pentru pacient, fără a necesita intervenţia propriu-zisă a medicului pe parcursul străbaterii tubului digestiv, aproape fără riscuri, respectând intimitatea pacientului şi fără posibilitatea de contaminare.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor