Dr. Carp nu ia lecţii de management spitalicesc

De Călin Corpaş
9Comentarii
Dacian Palladi și dr. Gheorghe Carp
Dacian Palladi și dr. Gheorghe Carp
Primarul l-a pus pe city-managerul Palladi coordonator al spitalelor, dar şeful Spitalului Judeţean îşi reclamă autonomia.

Administratorul public al Oradiei, city-managerul Dacian Palladi, şi-a început activitatea de coordonare a spitalelor din Oradea prin vizite şi întruniri cu conducerile şi cadrele medicale de la Spitalul Judeţean şi Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea. Primarul Ilie Bolojan îi delegase lui Palladi sarcina de a coordona managementul spitalelor din Oradea în contextul în care primarul este tot mai ocupat, din cauza activităţii sale politice la nivel naţional. „Vă invit a-mi fi alături în strădania de a participa la organizarea, optimizarea şi îmbunătăţirea continuă a serviciilor medicale oferite în cadrul unităţilor spitaliceşti din oraşul nostru. Doamne ajută.”, scria Palladi pe profilul său de Facebook, în urmă cu zece zile.

Pacienţii lui Palladi

Între timp, Palladi l-a flancat în mod surprinzător pe dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă, într-o întrunire cu cadrele medicale de acolo. La fel s-a întâmplat şi la Spitalul Municipal. Intrându-şi în rolul de coordonator al spitalelor din partea Primăriei, Palladi respinge, totuşi, ipoteza că, prin iniţiativa sa, ştirbeşte din autoritatea managerilor de spitale. „Nu mă ocup cu chestia asta. Pe mine mă preocupă să servim pacienţii cât mai bine. Folosesc orice metodă legală şi managerială pentru a mă asigura că interesul pacientului este aşezat în poziţia cuvenită, deoarece încerc să mă pun în locul lui, al pacientului. Citesc rapoarte, dar mă duc şi pe teren. Vă asigur că relaţia mea cu cei doi manageri este una foarte bună, pe verificate. Consider că am un parteneriat cu managerii spitalelor”, declară Palladi pentru redactorul JB&BIHON. Palladi insistă asupra parteneriatului cu managerii celor două spitale din Oradea, fără să nege faptul că a fost nevoie şi de discuţii nu tocmai cordiale, în privinţa politicii de cadre. Maternitatea aparţine managerial Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, condus de dr. Carp, în timp ce Municipalul are ca secţii externe fostele spitale TBC, Neuropsihiatrie, Boli Infecţioase şi dispensarul TBC.

În ciuda faptului că prietenul său Dacian Palladi a devenit coordonator al spitalelor din partea Primăriei, dr. Gheorghe Carp se arată sigur pe sine şi pe activitatea sa de management la Spitalul Judeţean de Urgenţă, de care ţine inclusiv Maternitatea. Mesajul lui Carp este destul de clar: câtă vreme spitalul găseşte constant resurse proprii pentru a-şi îmbunătăţi infrastructura şi activitatea, nu acceptă idei revoluţionare.

Excedentul doctorului Carp

„Noi avem un excedent bugetar anual de 2-3 milioane de euro, bani care vin investiţi în spital, din resursele spitalului. Aceasta în condiţiile în care Municipalitatea are proiectele mari, pentru care trebuie să asigure cofinanţările. Vom asculta opinia domnului city-manager, dar niciodată nu vom face altceva decât gândim noi să facem. Din respect, trebuie să ascultăm opiniile dumnealui, ca reprezentant al Primăriei, dar să vedem în ce măsură sunt compatibile”, afirmă dr. Carp, precizând că în domeniul critic pe care-l manageriază, precum cel sanitar de urgenţă, închiderea robinetului „nu este o soluţie”. În acest sens, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă speră că a avut „o discuţie lămuritoare” cu city-managerul Palladi. Carp a fost viceprimar al Oradiei în primul mandat al primarului Ilie Bolojan.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor