Dragobetele la micii artişti

Dragobetele la micii artişti
ORADEA – Elevii Liceului de Artă din Oradea au organizat un impresionant spectacol artistic dedicat Dragobetelui, sărbătoare pe care o celebrăm în fiecare an la data de 24 februarie.

Având în vedere că sărbătoarea a fost în anonimat ani de zile, cel puţin în rândul tinerilor, liceenii artişti duc tradiţia mai departe, în fiecare an, prin intermediul acestor spectacole. Cum la această vârstă dragostea se joacă cu mintea şi inimile puştilor, aceştia au deconspirat-o ieri prin multe cântece şi poezii.

Sala festivă a Liceului de Artă din Oradea a fost plină de elevi şi profesori, invitaţi să participe la spectacolul de Dragobete. Programul a fost variat, de la poeziile romanticului Mihai Eminescu şi până la muzică populară sau clasică.


După 10 zile
Deşi puţin cunoscut în ziua de azi, Dragobetele are o tradiţie de sute de ani. Bătrânii susţin că e prima zi de primăvară, în care natura ar trebui să reînvie. La exact 10 zile de când amorezii lumii au fost în centrul atenţiei o zi întreagă – vorbim despre Valentine’s Day – suntem martori la o altă zi a îndrăgostiţilor. De data aceasta este vorba despre sărbătoarea autentică a românilor – Dragobetele. Ziua lui Dragobet, numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeş şi puternic, ce aducea iubirea în casă şi în suflet.

Legendele vorbesc despre acesta ca fiind un personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, şi lui Cupidon, al romanilor. În mediul rural, sărbătoarea are adânci rădăcini. În unele zone ale ţării, tradiţiile încă îşi mai spun cuvântul. Vechiul obicei spune că în ziua de Dragobete, fetele şi băieţii primeau haine de sărbătoare şi porneau spre pădure, pentru a culege flori, pe care mai apoi le aşezau la icoane şi le foloseau la diverse farmece de dragoste.

Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine câte un băiat, şi nu unul oarecare, ci pe acela pe care-l îndrăgea. Dacă îşi prindea aleasa, îi fura o sărutare, ceea ce simboliza legământul lor de dragoste pentru întregul an.

Seres Alexandru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !