Drapelul lui Avram Iancu ajunge la Oradea

Reactualizat la:
2Comentarii
Drapelul lui Avram Iancu ajunge la Oradea

Primăria Oradea va găzdui, marţi, 26 ianuarie, în Sala „Traian Moşoiu”, drapelul de luptă apaţinând legiunii lui Avram Iancu.

Drapelul va putea fi admirat de cei interesaţi între orele 10:00 – 16:00. Exponatul reprezintă o raritate absolută şi o piesă de colecţie fără egal, fiind totodată şi vedeta Licitaţiei Corneliu Vadim Tudor – partea a II-a.

Licitaţia pentru acest valoros obiect istoric începe de la 5.000 euro şi va avea loc miercuri, 3 februarie, ora 19:30, la sediul Artmark, Palatul Cesianu-Racoviţă, str. C.A. Rosetti, nr. 5, Bucureşti.

Drapelul ajunge la Oradea la două zile după sărbătorirea Unirii Mici. La Oradea, ceremonialul dedicat Unirii Principatelor Române va avea loc duminică, 24 ianuarie, începând cu ora 12, la statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrrie, gazdă fiind prefectul Claudiu Pop.

Tot marţi, 26 ianuarie, de la ora 12:00, va avea loc în Sala „Traian Moşoiu” o conferinţă de presă ce va evidenţia semnificaţia istorică a drapelului de luptă apaţinând legiunii lui Avram Iancu.În cadrul conferinţei va lua cuvântul istoricul Gabriel Moisa, de la Universitatea din Oradea, informează Biroul de Presă al PMO.

Avram Iancu a fost un avocat transilvănean şi revoluţionar român paşoptist, care a jucat un rol proeminent în Revoluţia de la 1848, din Ardeal.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor