Drum blocat de vânturelul-de-seară

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
15Comentarii
Pâlcul de salcâmi, mărul discordiei
Pâlcul de salcâmi, mărul discordiei
Custodele Văii Alceului, Grupul Milvius, e acuzat de rea-credinţă. Custodele invocă prin puncte de vedere ocrotirea vânturelului-de-seară, dar nu-şi asumă emiterea unui aviz. 

În această manieră, Milvius blochează construcţia ultimului tronson din drumul Livada – Roit, care ar reduce substanţial distanţa şi timpul de acces al localnicilor de la Sânnicolau Român în Oradea. „Este vorba de traseul pe care îl făceau şi strămoşii noştri, de aproximativ 14 km.

Acum suntem nevoiţi să urmăm trasee de 40 km pentru a ajunge în oraş. Gândiţi-vă, dincolo de aceasta, cât s-ar scurta timpul de intervenţii al salvărilor, dar şi cum am putea valorifica potenţialul agricol, de circa 5.000 ha de teren, cât de atractivi am fi pentru investitori  dacă am face acest drum. Adică încă puţin peste 2 km, cât mai e de executat. Noi am dat asigurări că reabilitarea drumului de interes local nu va genera trafic suplimentar, deoarece acesta nu face legătura cu drumul comunal DC 77, care este într-o altă comună –Nojorid – limitrofă comunei Sânnicolau Român”.

Realizarea drumului Roit – Livada face parte dintr-un proiect care a obţinut finanţare prin PNDR în anul 2014, dar până în 2016 nu a fost executat niciun metru de drum. Termenul de finalizare a proiectului este 2018; dacă banii nu se cheltuiesc, proiectul e pierdut. 2 km de drum e mărul discordiei dintre Primărie şi Grupul Milvius, care nu vrea să dea aviz pentru construcţie invocând faptul că vânturelul-de-seară ar fi în pericol. Chiar dacă în apropierea drumului e un pâlc de salcâmi, vânturelul nu e prezent acolo, ci la o distanţă de aproximativ 800 m.

drum-livada-roit-1 Primarul Munge arată traseul drumului în ortoplan ©

Primăria Sânnicolau Român a solicitat de mai multe ori custodelui un aviz pentru a realiza tronsonul de 2.128 m de drum în aria protejată. „În vederea implementării investiţiei, noi ne-am angajat în raport cu cusodele să luăm mai multe măsuri, chiar dacă locul în care cuibăreşte vânturelul se află la 600-800 m de drum: limitarea vitezei la 40 km/h, în vederea evitării cazurilor de coliziune dintre vehicule şi speciile protejate din sit; instalarea unor borduri pentru încetinirea vitezei din 500 în 500 m; evitarea, pe cât posibil, a defrişării vegetaţiei arboricole şi arbustive – nu se vor permite defrişări ale vegetaţiei spontane fără acordul custodelui; plantarea pe ambele părţi ale drumului a unei perdele de arbuşti folosind specii autohtone sau de panouri fonice; de-a lungul pâlcului de arbori, amplasarea de indicatoare rutiere  «Atenţie, păsări!»; amenajarea de pasaje de trecere a păsărilor peste drum şi, nu în ultimul rând, semnarea unui contract pe perioadă nedeterminată cu Grupul Milvius, pentru întreţinerea obiectivelor care au ca scop protejarea vânturelului-de-seară”, explică primarul Dumitru Munge. În ciuda soluţiilor tehnice oferite de Primăria Sânnicolau, Milvius nu sugerează decât schimbarea traseului drumului, fără a da însă un aşa-numit aviz negativ. „Am ajuns la concluzia că este rea-voinţă, fiindcă nimic din ceea ce lasă să se înţeleagă custodele nu mi-a fost confirmat de specialişti independenţi”, spune şeful Primăriei Sânnicolau Român. În acest moment, cei 3,8 km de asfalt executaţi prin proiect se termină brusc în câmp, fiind practic un drum care nu duce nicăieri.

drum-livada-roit-6

Drumul ucigaş

„Singura concluzie a celor de la Milvius este că acesta e un drum ucigaş, pentru că pune în pericol biodiversitatea, că ar omorî vânturelul-de-seară, că ar omorî popândăii şi broaştele care sunt hrană pentru vânturel”, spune primarul. „Considerăm că singura posibilitate fezabilă de a evita generarea unui impact semnificativ asupra păsărilor edificatoare din sit este schimbarea traseului drumului modernizat, astfel încât acesta să ocolească terenurile  care se află într-o rază de 1 km în jurul coloniei de cuibărit de la Livada de Bihor”, se arată într-un punct de vedere emis de Milvius.

De o lună, un evaluator agreat de Ministerul Mediului face studii în zona coloniei de cuibărit a vânturelului-de-seară. Se studiază comportamentul biodiversităţii şi impactul pe care îl are drumul asupra coloniei, se studiază înălţimea de zbor a păsării şi desimea trecerii păsării prin zonă. Raportul pentru care Primăria Sânnicolau Român a trebuit să scoată din buzunar o jumătate de miliard de lei vechi va fi gata peste 10 zile.

Valea Alceului, alături de Lunca Barcăului din județul Bihor și Cânepiști din județul Cluj, trei situri Natura 2000 care se află în custodia Grupului Milvius, se numără printre primele arii protejate care au din 2016 planuri de management aprobate de Ministerul Mediului, pentru protecția biodiversității și implementarea unor măsuri de conservare, aduce la cunoştinţă Grupul Milvius. „Vânturelul-de-seară este o pasăre răpitoare migratoare, periclitată și protejată de lege. Ecologia de cuibărit a vânturelului-de-seară include, printre altele, două caracteristici aparte: în primul rând, păsările nu își construiesc cuiburi, astfel că sunt nevoite să folosească cuiburile altor specii de păsări pentru a-și crește puii. În același timp, este o specie gregară și cuibărește preponderent în colonii. Deoarece cea mai comună specie de pasăre colonială din zonele de câmpie de la noi este cioara de semănătură (Corvus frugilegus), majoritatea populației de vânturel-de-seară din România cuibărește în colonii de cioară de semănătură. În prezent, cioara de semănătură este protejată în România în perioada de cuibărit, însă în secolul trecut ciorile au fost combătute fără limite, iar populația acestei specii s-a redus considerabil și în aria de distribuție a vânturelului-de-seară.

drum-livada-roit-13

Efectivele vântureilor-de-seară s-au redus considerabil și din alte motive, precum defrișarea vegetației arboricole în zonele de câmpie, transformarea pajiștilor în teren arabil, intensificarea agriculturii și folosirea excesivă a insecticidelor și rodenticidelor. Vânturelul-de-seară este vulnerabil și pentru că este o specie migratoare de cursă lungă, petrecându-și iarna în țările din sudul Africii și revenind în zonele de cuibărit abia pe la mijlocul primăverii. Planurile de management ale siturilor vizate de proiect, printre care se numără și cele trei amintite mai sus, au fost elaborate în perioada 2013 – 2016”. Linkul http://milvus.ro/vespertinus , care urma să furnizeze  date despre proiect, este însă nefuncţional.

De-a lungul timpului, mai multe proiecte capitale pentru Bihor au avut de suferit din cauza sitului Natura 2000, despre care se spune că a fost trasat din Birou.

Proiectul pentru un sistem integrat al managementului deşeurilor (SMID) în plan judeţean a fost pus în pericol de existenţa vânturelului-de-seară, dar şi lucrările la Autostrada Transilvania care trebuie „reevaluate”, deoarece o porţiune din Natura 2000 se suprapune cu 100 m peste traseul drumului ce trebuia se lege Borşul de Braşov.drum-livada-roit-7

 



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor